Author Archives: valerian dragomir

Furcht v. Germania, ultima hotarare a CEDO in materia capcanei (entrapment) : “Reclamantul, fara a fi suspectat de implicare in traficul de droguri, a fost vazut de organele de ancheta ca un mijloc de a stabili contactul cu persoana suspectata de trafic de droguri.”


In recenta hotarare FURCHT v. GERMANIA,  Curtea Europeana aduce in discutie cele doua notiuni “provocarea” (incitement) si “capcana” (entrapment) :  Atunci cand se confrunta cu invocarea provocarii  sau capcanei, Curtea va incerca sa stabileasca daca a avut loc o astfel de provocare sau capcana .

Provocarea are loc atunci cand ofiterii sub acoperire nu se limiteaza la investigarea activitatii infractionale intr-o maniera pasiva, ci exercita o asemenea influenta asupra persoanei vizate incat sa o determine sa comita infractiunea, pe care altfel nu ar fi comis-o, in scopul de a constata infractiunea, adica, de a obtine probe si de a initia urmarirea penala.

Ratiunea interdictiei privind provocarea este aceea  ca sarcina politiei este de a preveni si investiga infractiunile si nu de a instiga la comiterea lor.

In scopul de a distinge intre provocare, sau capcana, si folosirea legitima a tehnicilor sub acoperire in anchetele penale, Curtea va examina motivele care au stat la baza operatiunii sub acoperire si comportamentul autoritatilor in realizarea acesteia. Curtea se va baza pe faptul daca au existat suspiciuni obiective ca reclamantul era implicat in activitati infractionale sau daca era predispus sa comita o infractiune, anterior contactului cu agentii sub acoperire.

In hotararea pronuntata, Curtea a stabilit ca : la momentul la care reclamantul a fost abordat initial de catre agentii sub acoperirenu au existat suspiciuni obiective ca ar fi fost implicat in traficul de droguri [...] A fost autorizata desfasurarea unei anchete penale de catre ofiteri  sub acoperire numai impotriva lui S. si a altor cinci persoane, printre care nu se afla si reclamantul. Nicio investigatie penala nu exista impotriva reclamantului la acel moment.

Reclamantul, care nu avea antecedente penale, a fost abordat de agentii sub acoperire nu pe suspiciunea de implicare in traficul de droguri,  ci pentru ca era un bun prieten al suspectului S. si, prin urmare, a fost vazuta ca un mijloc de a stabili contactul cu persoana suspectata de trafic de droguri.(entrapment)

In ceea ce priveste argumentul Guvernului ca reclamantul a fost totusi predispus la comiterea unei infracțiuni pentru ca el insusi a venit cu ideea de a livra droguri, a propus cantitatile de droguri ce urmau a fi livrates-a descris pe sine ca facand parte din grupul infractional al persoanei suspectate S. si ca fiind in masura sa initieze afaceri cu droguri repede prin contactele sale cu persoana suspectata S., Curtea constata urmatoarele : “Momentul relevant pentru a stabili daca au existat suspiciuni obiective ca persoana in cauza a fost predispusa sa comita o infracțiune este momentul la care persoana a fost (prima data) abordata de catre agentii sub acoperire. Dupa cum s-a constatat mai sus, atunci cand ofiterii sub acoperire au inceput contactarea si intalnirile cu reclamantul, organele de urmarire penala nu l-au considerat pe reclamant suspect de implicare in trafic de droguri sau ca ar fi fost predispus la comiterea unei astfel de infractiuni.”

Pentru a stabili granita dintre infiltrarea legitima a unui agent sub acoperire si instigarea la comiterea unei infractiuni, Curtea a examinat faptul daca reclamantul a fost supus la presiuni pentru a comite infractiunea.

In cazuri de trafic de droguri, s-a stabilit ca organele de ancheta depasesc limitele unei investigatii “pasive” in urmatoarele situatii : au avut initiativa contactarii reclamantului, solicitari repetate sau insistente de a comite infractiunea, reinnoirea ofertei, cresterea pretului peste medie sau apeland la compasiunea reclamantului prin mentionarea unor simptome de sevraj.Atunci cand se aplica criteriile de mai sus, Curtea plaseaza sarcina probei autoritatilor, revenind acuzarii obligatia de a dovedi ca nu a existat o provocare.

In absența unei astfel de dovezi, este sarcina instantelor nationale de a examina situatia de fapt si de a lua masurile necesare pentru  aflarea adevarului, cu scopul de a stabili daca a existat o provocare, situatie in care ele trebuie sa traga concluzii in conformitate cu Conventia.

Pe scurt, starea de fapt retinuta in hotararea FURCHT v. GERMANIA este urmatoarea :

Reclamantul Andreas Furcht a sesizat CEDO privind incalcarea art. 6 din Conventie – dreptul la un proces echitabil pe motiv ca a fost condamnat pentru comiterea unei infractiuni care a fost provocata de catre agentii sub acoperire.

La 18 octombrie 2007, Judecătoria Aachen a autorizat anchete penale impotriva lui S. si alte cinci persoane ( nu si a reclamantului),  urmand a fi efectuate de cinci ofiteri de poliție sub acoperire.Politia a decis sa incerce sa stabileasca contactul intre S.(persoana suspectata) si agentii sub acoperire, prin intermediul reclamantului, un bun prieten de-al S. si partener de afaceri pentru tranzacțiile imobiliare.

Reclamantul, care nu avea antecedente penale, nu era, la acel moment, suspectat de implicare in traficul de droguri.Incepand cu 16 noiembrie 2007, doi ofițeri sub acoperire l-au contactat pe reclamant, vizitandu-l la restaurantul pe care acesta il administra.In perioada urmatoare, reclamantul a stabilit intalniri intre cei doi agenti sub acoperire si S. pentru organizarea unui transport cu tigari de contrabanda, dupa ce unul dintre agentii sub acoperire au pretins ca ar avea un camion pentru a transporta tigari in strainatate.Cand agentul sub acoperire i-a comunicat reclamantului ca el  considera ca riscul de a fi prins cu tigari de contrabanda este prea mare in comparatie cu posibilul profit obtinut, reclamantul i-a dezvaluit faptul ca ei (adica, el, S. si ceilalti suspecti) sunt implicati in   trafic de cocaina si amfetamine.

Avand in vedere propunerile reclamantului adresate agentului sub acoperire, Judecatoria Aachen a extins investigatiile si asupra reclamantului.Agentii sub acoperire s-au aratat interesati in transportul si achizitionarea de amfetamine.Cu toate acestea, la data de 1 februarie 2008, reclamantul, intr-o convorbire telefonica cu agentul sub acoperir i-a explicat ca el nu mai este interesat de alte afaceri  decat de restaurantul pe care il administreaza.

Considerand ca reclamantul nu intentiona sa se retraga, ci doar sa testeze credibilitatea agentilor sub acoperire, cateza zile mai tarziu agentul sub acoperire l-a vizitat pe reclamant la restaurantul sau pentru a-i inlatura suspiciunile asupra agentilor sub acoperire. In consecinta, doua zile mai tarziu, reclamantul a aranjat doua vanzari de cocaina si amfetamine, intre agentii sub acoperire si S. (10 kg de amfetamine si 40 de grame de cocaina si, respectiv,  250 de kilograme de amfetamine) .

A doua zi, reclamantul si S. au fost arestati.Reclamantul a fost condamnat la 5 ani de inchisoare.Instanta nationala a retinut ca  circumstanta atenuanta la stabilirea pedepsei faptul ca agentii sub acoperire au instigat la comiterea  infractiunii.


Capcana judiciara (entrapment) din prisma legislatiei si jurisprudentei americane


In legislatia statelor europene nu gasim o definitie a „capcanei”, vorbindu-se fie despre „provocare”, fie despre „principiul loialitatii probelor”.
Capcana – entrapment – este o tehnica speciala de investigatie care isi are originea in Statele Unite ale Americii.

Definitia capcanei in legislatia penala americana este urmatoare :

(1) Un oficial al statului, cu atributii de aplicare a legii sau o persoana care actioneaza in colaborare cu acesta, comite o capcana daca, in scopul obtinerii de probe privind comiterea infractiunii, el induce sau incurajeaza o alta persoana sa se angajeze intr-un comportament ce constituie o astfel de infractiune, prin :
(a) declaratii false cu buna stiinta concepute pentru a induce convingerea ca un astfel de comportament nu este interzis;
sau

(b) utilizarea de metode de convingere sau de stimulare care creeaza un risc semnificativ ca o astfel de infractiune va fi comisa de o alta persoana, decât cele care sunt gata sa o comita.
(2)O persoana urmarita penal pentru o astfel de infractiune va fi achitata in cazul in care dovedeste cu preponderenta, pe baza de probe, ca comportamentul sau a avut loc ca raspuns la o capcana.

Cand se invoca existenta unei capcane, inculpatul nu neaga comiterea faptelor care constituie infractiuni, ci mai degraba sustine ca, pentru motive de ordine publica, nu ar trebui sa fie condamnat.
Pentru examinarea existentei unei capcane sunt avute in vedere doua teorii, denumite conventional „testul subiectiv” si „testul obiectiv”.
Testul subiectiv privind exisitenta capcanei a fost abordat pentru prima data de catre Curtea Suprema a Statelor Unite ale Americii in 1932 in cauza Sorrells c. Statele Unite ale Americii .
Un agent al Guvernului a fost infiltrat in apropierea inculpatului, dandu-se drept un turist. Agentul a sustinut ca el si inculpatul au fost membri ai aceleiasi divizii ai Armatei in primul razboi mondial, si dupa impartasirea unor povesti, agentul i-a solicitat inculpatului sa-i vânda niste whisky. In timp ce inculpatul a negat initial cererea, dupa mai multe mai multe insistente, inculpatul i-a vândut o jumatate de litru de whisky, dupa care a fost acuzat de incalcarea Legii nationale privind Prohibitia. La proces, judecatorul a refuzat sa supuna atentiei juriului problema existentei unei capcane, insa ulterior, dupa o analiza atenta a probelor, Curtea Suprema a constatat ca a fost o eroare sa nu se prezinte
problema capcanei juriului si retrimis cauza pentru o examinare suplimentara.

In cauza Sorrells, Curtea a statuat ca apararea sub forma existentei unei capcane este pertinenta ” in cazul in care conceperea infractiunii provine de la oficiali ai Guvernului, care au implantat in mintea unei persoane nevinovate dispozitia de a comite presupusa infractiune si a provocat comiterea ei, pentru ca aceasta sa fie acuzata in justitie”.

In Sorrells si Sherman examinarea existentei capcanei prin prisma testului subiectiv se concentreaza exclusiv pe faptul daca inculpatul a fost predispus la comiterea infractiunii de care este acuzat.
Insa, un test care verifica caracterul si predispozitia inculpatului, mai degraba decât comportamentul politiei pierde din vedere motivul de baza pentru care este invocata capcana. Activitatea politiei nu poate varia in functie de persoana vizata. Un punct de vedere contrar incalca principiile fundamentale ale echitatiii si perpetueza ideea ca atunci când este vorba de investigarea unor activitati infractionale, orice este permis. Infractiuni din trecut nu pot afecta pentru totdeauna o persoana si sa-l expuna practicilor politiei privind intinderea unei capcane, practici de care cetateanul obisnuit este protejat.
Testul obiectiv a fost sustinut puternic si persistent de opiniile minoritare in fiecare dintre deciziile pronuntate de Curtea Suprema mentionate anterior, precum si in jurisprudenta recenta a Curtii Supreme (Statele Unite v. Russell, ) Dovezile privind predispozitia sunt lipsite de relevanta in cadrul test obiectiv.

Testului obiectiv se axeaza pe natura activitatii desfasurate de organele de ancheta, pentru a stabili daca comportamentul agentilor statului scade sub standarde privind utilizarea corecta a puterii statului, astfel incât, chiar daca vinovatia inculpatului este stabilita, metodele utilizate in numele statului, pentru a obtine condamnarea nu pot fi admise.
Sustinatorii testului obiectiv sustin ca acesta ofera indrumare pentru oficialii cu atributii de aplicare a legii in reglementarea conduitei lor, in contrast cu testul subiectiv in care comportamentul politiei variaza in functie de predispozitia inculpatului.

Când implicarea agentului statului in activitati infractionale merge dincolo de simpla oferirea a unei oportunitati de a comite o infractiune, iar comportamentul este de tipul celor care ar putea induce sau instiga la comiterea unei infractiuni o persoana care nu este gata sau nu doreste sa o comita, atunci, indiferent de inclinatiile sau predispozitia persoanei provocate, capcana a avut loc.

De asemenea, s-a sustinut ca prin aplicarea testului obiectiv sunt evitate pericolele inerente din testul subiectiv, cum ar fi obtinerea unei condamnari pe baza unor fapte din trecutul inculpatului , care nu fac obiectul judecatii. Concentrându-se pe comportamentul agentului sub acoperire, testul obiectiv elimina pericole probatorii intr-o ancheta ampla, axata, in special, pe predispozitia inculpatului.

Judecatorul Frankfurter din cadrul Curtii Supreme a SUA , a afirmat ca “anumite comportamente ale politiei … nu pot fi tolerate intr-o societate avansata. “ ( Sherman v. Statele Unite ale Americii, Frankfurter, opinie concordanta).
El distinge doua situatii : cele in care guvernul se implica intr-o activitate infractionala aflata in curs de desfasurare si cele in care organele statului, de fapt, creeaza infractiunea. “Guvernul poate crea momeli sa prinde in capcana infractori “, a argumentat el, dar acesta nu poate crea o infractiune si apoi sa pedepseasca infractorul, care devine creatia sa. “

Un alt judecator al Curtii Supreme a SUA, Brandeis , a fost preocupat de a proteja instantele de a nu deveni partase, fara voia lor, in acuzarea persoanelor ale caror infractiuni au fost provocate de catre oficialii guvernamentali.Pentru a realiza acest lucru , Brandeis a insistat ca statul ar trebui sa initieze o capcana numai atunci cand exista suficiente informatii privind fapte concrete prin care inculpatul a incalcat legea.


Sentinta lotul 1 Moravita :” …Daca autoritatile statului nu ar fi tolerat astfel de activitati infractionale, pe o perioada intinsa in timp, nu s-ar fi ajuns la asemenea amploare…”.Instanta se refera la DNA si dosarul 54/P/2008 privind vama Moravita.


In Sentinta pronuntata in dosarul Moravita 1, instanta a retinut ca  circumstanta atenuanta in favoarea inculpatilor atitudinea pasiva a statului si lipsa de reactie a autoritatilor care au tolerat o astfel de activitate infractionala pe o perioada intinsa in timp, precizand ca:

” Exista probe la dosar ca despre faptele inculpatilor se stia cu mult timp in urma de la monitorizare, cercetari cu privire la acest ,,fenomen infractional” la granita romano-sarba, fiind demarate inca din anul 2008, in dosarul nr. 54/P/2008 al D.N.A., care nu s-a mai finalizat .

Procurorii DNA vorbesc in rechizitoriu despre o activitate infractionala anterioara declansarii cercetarilor ca si cum ar fi aflat prima oara despre asa ceva, uitand parca de dosarul instrumentat cu doi ani inainte. Mai ales in contextul in care unul din procurorii care au intocmit rechizitoriu in dosarul Moravita  a instrumentat si dosarul din 2008, respectiv Cerbu Ioan Viorel, adjunctul sefului Sectiei 1 a DNA.

Iata modul in care  relatau procurorii DNA despere perioada 2008-2010:

“Gravitatea acestui cadru infracţional este accentuată şi de numeroasele referiri (rezultate din convorbirile ambientale aflate la dosar) ale membrilor grupării criminale la perioada anterioară declanşării cercetărilor în acest dosar, când, aşa cum au evocat interlocutorii, se obţineau din această activitate infracţională sume de bani de ordinul zecilor de mii şi chiar sutelor de mii de euro pe fiecare tură de serviciu, precum şi invocarea unei „protecţii” din partea şefilor ierarhici, până la nivelul structurilor centrale, obţinută în schimbul remiterii unei părţi din acele foloase.”

Seful Sectiei 1 in perioada instrumentarii ambelor dosare privind vama Moravita a fost Papici Lucian.

Dosarul 54/P/2008 a fost “ingropat” prin conexarea la noul dosar Moravita.Desi a fost conexat, la dosar nu au fost atasate inregistrarile ambientale efectuate de catre investigatorul folosit in cauza, nici autorizatiile de interceptare dispuse de Curtea de Apel Bucuresti pe numele sefilor IJPF Timis si DPF Timisoara si nici procesele-verbale de redare a convorbirilor telefonice.

Iata cateva documente care dovedesc faptul ca DNA stia foarte bine despre “activitatea” derulata in PTF Moravita precum si despre persoanele implicate :

28092014082280920140812809201408328092014084280920140852809201408628092014088

Avand in vedere aceste aspecte, se impun cateva intrebari :

1.De ce Dosarul 54/P/2008 nu a fost finalizat?

2.Cat de sus ducea acest dosar si la ce persoane influente, din politica si MAI se putea ajunge sau se ajunsese?

3.Cine raspunde pentru prejudiciul creat statului in perioada 2008-2010, perioada in care DNA, desi stia ce se intampla, nu a intervenit in niciun fel?

4.Exista vreo legatura intre demisia ministrului de interne Dan Nica in octombrie 2009 si dosarul 54/P/2008?

5.Este intamplator faptul ca imediat dupa demisia lui Dan Nica, sefia MAI a fost preluata de Vasile Blaga?

6.Are vreo legatura cu dosarul 54/P/2008 faptul ca Vasile Blaga, primul lucru pe care l-a facut ca ministru, la o zi dupa numire, a fost schimbarea sefului DGA si numirea in aceasta functie a prietenului sau Liviu Popa?

Cateva raspunsuri si mai multe intrebari in articolele viitoare.


Un atac mediatic nejustificat din partea “Opinia Timisoarei”


Mai multe site-uri de stiri, cu vizibilitatea la nivel local si central,  au publicat articole  privind hotararea pronuntata de CEDO in cauza Dragomir v. Romania.

A existat totusi un site de stiri, respectiv Opinia Timisoarei, care a prezentat stirea intr-o alta maniera menita de a ma discredita si de a duce in derizoriu imaginea Curtii Europene.

In aceasta situatie, am formulat un drept la replica pe care l-am trimis redactiei Opinia Timisoarei spre a fi publicat, cu precizarea ca daca nu va fi publicat imi voi rezerva dreptul de a initia o actiune in justitie.

Desi, din punct de vedere legal si deontologic, dreptul la replica se publica in aceleasi conditii in care a fost publicat articolul (adica pe prima pagina, fiind mentinut acolo atata timp cat a fost mentinut si articolul ) redactia Opinia Timisoarei a publicat dreptul la replica in continuarea articolului, articol care in acest moment nu mai vizibil pe site, iar pentru a putea fi citit de o persoana trebuie cautat in arhiva site-ului.

Stimata redactie Opinia Timisoarei, desi invocati spiritul deontologiei profesionale, modul in care ati inteles sa publicati acest drept la replica intra in contradictie cu ceea ce sustineti.Apreciez insa ca ati publicat totusi dreptul meu la replica.

Pe viitor, daca veti mai dori sa scrieti despre implicarea mea in dosarul Moravita sau daca veti aprecia necesitatea  initierii unei anchete jurnalistice despre cum s-a derulat cu adevarat acest dosar, va stau la dispozitie cu informatii bazate pe documente sau alte mijloace de proba.

Cititi aici  Dreptul la replica 

 si articolul http://www.opiniatimisoarei.ro/tupeu-fantastic-un-politist-spagar-din-lotul-moravita-primeste-despagubiri-de-5-000-de-euro-de-la-statul-roman-a-decis-cedo-vezi-de-ce/19/09/2014/

 


Curtea Europeana a condamnat Romania privind incalcarea art. 3 si 5 din Conventie in cauza Dragomir v. Romania


Curtea Europeana a pronuntat astazi hotararea in cauza Valerian Dragomir impotriva Romaniei .

CEDO a constatat incalcarea art. 3 din Conventie privind conditiile de detentie si a art. 5 din Conventie privind lipsirea de libertate nelegala de la momentul aducerii la sediul DNA, in data de 08.02.2011 ora 21.00 si pana la momentul aducerii la cunostinta a invinuirii , a doua zi 09.02.2011, ora 08.35 .

Cauza penala in care au fost constatate aceste incalcari este pe rolul instantei de apel, respectiv Inalta Curte de Casatie si Justitie.

In fata instantei de fond am invocat existenta unei provocari/capcane din partea organelor judiciare si am solicitat instantei de fond examinarea atenta a probelor administrate in cauza si aplicarea jurisprudentei si principiilor stabilite de CEDO in materia provocarii.Instanta nu a dat curs acestei cereri si nu a raspuns la niciunul din argumentele invocate.

Ramane de vazut daca ICCJ va analiza motivele de apel invocate si daca va asigura aplicarea Conventiei si Jurisprudentei CEDO in materia provocarii.

In curand, voi publica un articol detaliat referitor la aceasta hotarare care vine sa confirme doar unul din abuzurile facute in acest dosar in ceea ce ma priveste.

Cititi aici hotararea VALERIAN DRAGOMIR v. ROMANIA.

 


CEDO urmeaza sa pronunte o hotarare in cauza Dragomir v. Romania


In data de 16.09.2014 Curtea Europeana a Drepturilor Omului va pronunta o hotarare in cauza Dragomir v. Romania.

Am formulat aceasta plangere catre CEDO in luna august 2011 si am invocat incalcarea art. 3 din Conventie – referitor la conditiile de detentie pe perioada arestului preventiv si a art. 5 din Conventie -  privarea de libertate de la momentul aducerii la sediul DNA si pana la momentul aducerii la cunostinta a invinuirii.

Alte articole pe care le-am publicat in trecut despre aceasta plangere CEDO sunt Raspuns CEDO si DNA versus CEDO.

Asadar, in data de 16 septembrie 2014 CEDO va stabili daca in cauza au existat sau nu aceste incalcari.

Cu mai multe detalii si documente voi reveni la momentul pronuntarii hotararii.

 


Lotul 2 Moravita a primit termen la ICCJ


Dosarul Moravita – lotul 2 a fost inregistrat la ICCJ la data de 25.08.2014, acum 2 zile, si a fost stabilit termen de judecata in data de 06.10.2014 si este singura cauza din data respectiva.

Dosarul a fost repartizat spre judecare Completului nr. 6.


Follow

Get every new post delivered to your Inbox.

Join 109 other followers