Author Archives: valerian dragomir

Motivarea sentintei pronuntata in dosarul Moravita-lotul 1 de catre judecatoarea Vasilica SANDOVICI


Aici puteti citi  Sentinta 37-CAT-Moravita-1.

In articolul urmator voi face o analiza obiectiva asupra  motivarii sentintei si asupra rationamentului utilizat de instanta in ceea ce priveste existenta unei capcane/provocari pe care am invocat-o in cauza. Aceasta analiza va fi fundamentata pe Conventia CEDO si jurisprudenta CEDO in materia provocarii.


Motivarea sentintei pronuntata in dosarul Moravita-lotul 2 de catre judecatorul Flavius Ionescu


Judecatorul Flavius Ionescu a finalizat motivarea sentintei pronuntata in lotul 2 Moravita.

Hotararea nu este definitiva, putand fi atacata cu apel. Apelul se motiveaza in scris, aratandu-se motivele de fapt si de drept pe care se intemeiaza.

Dosarul va fi inaintat Inaltei Curti de Casatie si Justitie, care va fixa primul termen de judecata.Partile se citeaza.

Aici puteti citi Sentinta lotul 2 Moravita


Comunicatul CEDO din 18.03.2014 : 6 hotarari de condamnare privind Romania. Despagubirile acordate ca urmare a incalcarii Conventiei: 32 000 euro


In data de 18.03.2014 Curtea Europeana a notificat Romania cu privire la pronuntarea a 6 hotarari in care a constatat incalcari ale drepturilor si libertatilor prevazute de Conventia europeana.

In 4 din aceste hotarari,  Curtea Europeana a constatat incalcarea de catre instantele nationale a dreptului la un proces echitabil.

Celelalte incalcari privesc art. 3 din Conventie – conditiile de detentie si art. 1 din Protocolul 1 – dreptul de proprietate.

Din cele 47 de tari europene care au ratificat Conventia europeana pentru drepturile omului, Romania ocupa locul 4 in clasamentul tarilor cu cele mai multe hotarari de condamnare pronuntate de CEDO,  in perioada 1959-2013, astfel :

Turcia – 2727

Italia – 1857

Federatia Rusa – 1392

Romania – 970

Cititi aici Comunicatul CEDO din 18.03.2014


162.755.537 lei a platit Romania in urma condamnarilor la CEDO in perioada 2008-2013.In niciuna din cauze CSM nu a constatat reaua-credinta sau grava neglijenta a vreunui magistrat.


Asociatia Justitiabililor din Romania – AJUR a solicitat printr-o Petitie Ministerului Finantelor comunicarea unor informatii de interes public privind sumele platite de Romania ca urmare a incalcarilor constatate de CEDO precum si cazurile in care statul a exercitat actiunea in regres impotriva persoanelor care au generat  prejudiciul.

Astel, in perioada 2008-2013 Statul Roman a fost obligat sa plateasca peste 162 de milioane de lei  despagubiri ca urmare a hotararilor de condamnare pronuntate de catre  Curtea Europeana a Drepturilor Omului.

in anul 2008 – 47.185.480,32 lei
in anul 2009 – 41.232.042,65 lei
in anul 2010 – 48.320.194,89 lei
in anul 2011 – 8.554.194,62 lei
in anul 2012 – 8.779.648,68 lei
in anul 2013 ­– 8.683.975,91 lei

In fiecare caz in parte, dupa efectuarea plaţii sumelor la care a fost obligat Statul Roman prin hotarari ale CEDO, Ministerul Finantelor s-a adresat instituţiilor abilitate in vederea analizarii fiecarui caz in parte cu privire la constatarea, in prealabil a relei credinţe sau a gravei neglijenţe a magistraţilor, condiţie indispensabila formularii unei acţiuni in regres.

Procedura premergatoare iniţierii acţiunii în regres pe care o aplica Ministerul Finantelor consta in solicitarea de informaţii atat de la Consiliul Superior al Magistraturii, cat si de la autoritatile centrale si locale romane care au reprezentat interesele statului in procesele derulate in faţa instantelor interne, instanţe ce au pronunţat hotarari judecatoresti atacate la CEDO, urmand ca acestea sa faca verificarile necesare privind instrumentarea dosarului la instantele romanesti si sa comunice persoana sau persoanele responsabile , precum si constatarea daca acestea au provocat sau nu, situaţii generatoare de daune ca urmare a instrumentarii cauzei cu rea-credinta sau din grava neglijenta.

Din raspunsul comunicat a rezultat ca, pana in prezent, Ministerul Finantelor  nu a fost sesizat de catre Consiliul Superior al Magistraturii, garantul independentei justitiei (art.133 alin.1 din Constituţie) si care are competenţa de stabili raspunderea civila sau disciplinara a magistraţilor, potrivit art.94 din Legea nr. 303/2004, pentru promovarea unei acţiuni in regres cu scopul de a proceda la recuperarea prejudiciului produs statului.

Cu alte cuvinte, CSM nu a constatat niciodata un caz de rea-credinta sau grava neglijenta privind magistratii care au instrumentat cauze cu privire la care CEDO a constatat ulterior diferite incalcari ale drepturilor prevazute de Conventie.

Au existat critici ca prin exercitarea unei actiuni disciplinare de catre CSM in vederea stabilirii situatiei in care judecatorul sau procurorul nu a respectat normele de procedura cu rea-credinta sau grava neglijenta, se poate deschide calea unui control administrativ al hotararilor judecatoresti pronuntate, aducandu-se astfel atingere infaptuirii actului de justitie, independentei judecatorilor si normelor constitutionale privind folosirea cailor de atac.

Curtea Constitutionala a stabilit prin Decizia nr. 588/2007  ca CSM, in virtutea rolului sau constituţional de garant al independenţei justitiei, indeplineste rolul de instanta de judecata, prin secţiile sale, in domeniul raspunderii disciplinare a judecatorilor si procurorilor, aşadar si in situaţia nerespectării, de catre acestia, cu rea-credinta sau din grava neglijenta, a normelor de procedura.

Obiectul judecatii il constituie insa numai abaterile disciplinare, aşadar conduita magistraţilor, aspect ce nu poate fi interpretat ca avand semnificatia unui control administrativ al hotararilor judecatoresti pronunţate de acestia. De altfel, si hotararile pronunţate in materie disciplinara de CSM sunt supuse controlului judecătoresc, potrivit art. 133 alin. (7) raportat la art. 134 alin. (2) din Constituţie.

 Din anul 1994 de cand Romania a ratificat Conventia Europeana pentru Drepturile Omului si pana in prezent, CEDO a pronuntat 970 de hotarari de condamnare a Romaniei, din care  379 privesc incalcarea dreptului la un proces echitabil.

Cititi aici  Raspuns Ministerul Finantelor


Inspectia Judiciara : “Pentru a constitui abatere disciplinara, motivarea nu trebuie sa fie doar contrara rationamentului juridic, ci in mod vadit contrara. “


La 08.05.2011 Curtea de Apel Timisoara a dispus inlocuirea masurii arestarii preventive cu masura obligarii de a nu parasi tara.In cadrul masurii preventive, instanta a stabilit, printre altele, obligatia de a nu exercita profesia de politist pe durata solutionarii cauzei.

In conformitate cu art. 65 alin.(2) din Statutul politistului (legea 360/2002), politistul faţa de care s-a pus in miscare acţiunea penala sau care este judecat in stare de libertate este pus la dispoziţie.

Totodata, acelasi articol la alin.(1) prevede ca menţinerea politistului in activitate se hotaraste dupa soluţionarea definitiva a cauzei.

Cu toate acestea, contrar dispozitiilor legale ,  IJPF Timis a dispus suspendarea din functie a politistilor de frontiera judecati in lotul 1 Moravita., invocand ca temei legal hotararea instantei de judecata.

Am formulat o actiune in instanta la Tribunalul Timis si am solicitat constatarea nelegalitatii  dispozitiei  de suspendare din functie emisa de IJPF Timis.

La data de 19.10.2010 Trinunalul Timis a decis prin Sentinta 3358/2012 ca dispozitia de suspendare din functie a fost emisa cu incalcarea dispozitiilor legale si a dispus emiterea ordinului de punere la dispozitie si plata drepturilor salariale aferente perioadei de suspendare.

Impotriva acestei solutii IJPF Timis a formulat recurs, iar in data de 19.03.2013 Curtea de Apel Timisoara prin DECIZIA nr. 1227a admis recursul si a respins actiunea pe care o formulasem.

In data de 29.07.2013 am formulat o PLANGERE catre Inspectia Judiciara impotriva completului de judecata format din judecatorii Razvan Patru (presedintele Sectiei de contencios administrativ a CAT) si Diana Duma pentru săvârşirea abaterilor disciplinare prevăzute de art. 99 lit. s si 99 lit. t coroborat cu art. 99^1 alin.(1) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, in sensul ca si-au exercitat functia cu rea-credinta, pronuntand o  hotarare cu incalcarea flagranta a normelor legale in vigoare si motivata contrar rationamentului juridic.

 Precizez ca cel de-al treilea judecator din complet, judecator Rodica Olaru a avut opinie separata, in sensul respingerii recursului formulat de IJPF Timis si mentinerea hotararii primei instante.

In plangerea formulata am aratat ca in motivarea deciziei, cei doi judecatori au considerat ca “masura interzicerii exercitarii profesiei instituita prin incheierea instantei penale are continut identic cu masura suspendarii raportului de serviciu la care se face referire in legislatia functionarului public” si ca “nu distinge elementele pentru care s-ar putea retine vreo diferenta intre suspendarea raportului de serviciu si masura interzicerii exercitarii profesiei” .

Dincolo de aceasta interpretare care sfideaza logica juridica elementara, va rog sa observati faptul ca in speta nu pot fi aplicabile dispozitiile legii functionarului public (Legea 188/1999), deoarece politistii sunt functionari publici cu statut special carora li se aplica Legea 360/2002, in care sunt prevazute, expres si limitativ, cazurile de suspendare si punere la dispozitie a politistilor .

Singura situatie in care politistul este suspendat de drept din functie este atunci cand se dispune masura arestarii preventive (art. 65 alin.(3) din Statut).

 Mai departe in motivarea deciziei, desi cei doi judecatori recunosc faptul ca “dispozitiile Legii privind Statutul politistului (Legea 360/2002) nu prevad un astfel de caz de suspendare , apreciaza, in mod eronat, ca “reglementarile penale privind interzicerea exercitarii profesiei constituie dispozitii speciale incidente in cauza” si ca “legalitatea actului de suspendare nu se face exclusiv in functie de reglementarile din Legea 360 privind Statutul politistului”.

Este de observat ca dispozitiile legale care reglementeaza cazurile de punere la dispozitie sunt cuprinse intr-o lege speciala, respectiv Legea 360/2002 privind Statutul politistului si care se aplica cu prioritate fata de dispozitiile generale ale Codului de procedura penala, aplicandu-se principiul de drept “lex speciali derogat generali”.

Desi, instanta de recurs, respectiv cei doi judecatori,  concluzioneaza ca “nu s-ar putea retine lipsa bazei legale pentru a se dispune suspendarea raportului de serviciu avand in vedere dispozitiile instantei penale cu privire la interzicerea exercitarii profesiei”,  totusi acestia nu precizeaza care este IN CONCRET temeiul legal in virtutea caruia a fost emis actul administrativ .

De asemenea apreciaza, in mod eronat,  ca “suspendarea raportului de serviciu nu este guvernata exclusiv de reglementarile din Statutul politistului” .

Contrar sustinerilor acestora, in momentul de fata, in Romania,  doar Legea 360/2002 privind Statutul politistului reglementeaza situatiile in care politistii pot fi suspendati sau pusi la dispozitie.

Inspectia Judiciara a examinat plangerea si mi-a comunicat solutia  la data de 12.02.2014, dupa aproape 7 luni de la primirea sesizarii.

RASPUNSUL INSPECTIEI JUDICIARE este lipsit de coerenta, neexistand o examinare concreta si efectiva a aspectelor pe care le sesizasem. In acest sens este sugestiva concluzia judecatorului inspector care a examinat plangerea, anume aceea ca ” Pentru a constitui abatere disciplinara, motivarea nu trebuie sa fie doar contrara rationamentului juridic, ci in mod vadit contrara …”.

Cu alte cuvinte, chiar daca un judecator pronunta o hotarare contrara dispozitiilor legale si prin urmare, motivarea este contrara rationamentului juridic, acest lucru nu constituie nici macar abatere disciplinara, daca aceasta motivare nu este in mod vadit contrara rationamentului juridic. Ca o paranteza, conform DEX, cuvantul vadit semnifica clar, evident.

Ceea ce confirma faptul ca suspendarea din functie a fost dispusa in mod nelegal, atat in ceea ce priveste instanta de penal care a instituit obligatia de a nu exercita profesia, cat si IJPF Timis care a emis dispozitia de suspendare, sunt doua decizii ale Inaltei Curti de Casatie si Justitie, respectiv Decizia penala nr. 2663 din 05.07.2011 si Decizia penala nr. 2742 din 21.07.2011. Astfel ICCJ a stabilit ca :

“Alta este situatia inculpatilor politisti de frontiera in cazul carora sunt incidente dispozitiile art. 65 alin.(4) din Legea 360/2002 privind statutul politistului, in sensul ca punerea in miscare a actiunii penale atrage punerea la dispozitie si nu suspendarea din functie.In aceste conditii stabilirea obligatiei de a nu exercita profesia este pe de o parte in contradictie cu dispozitiile legale amintite, iar pe de alta parte neintemeiata.”


Sandu v. R. Moldova – ultima hotarare pronuntata de CEDO in materia provocarii(entrapment)


La data de 11 februarie 2014, Curtea Europeana a constatat existenta unei provocari (entrapment) din partea politiei in cauza SANDU v. REPUBLICA MOLDOVA.

Victor Sandu este un cetatean al Republicii Moldova si la momentul petrecerii faptei ocupa functia de manager la o clinica veterinara de stat.

In data de 25 septembrie 2006 o persoana C. a venit la biroul acestuia si si-a exprimat dorinta de a-si vaccina cainele si de a obtine un document care sa-i permita sa calatoreasca cu cainele in afara teritoriului.

Sandu i-a raspuns ca acesta procedura ( obtinerea documentului de calatorie pentru caine) poate dura intre doua si  trei luni de zile, dar ca poate rezolva mai repede. In schimbul sumei de 1000 lei moldovenesti (aproximativ 63 euro), Sandu i-a spus lui C. ca va emite documentul, fara a vedea cainele, stiind , de asemenea, ca nu este vaccinat.

Imediat dupa aceasta intalnire, C. a mers la Politie, iar sub supravegherea unui procuror au fost demarate procedurile pentru organizarea flagrantului.

In aceeasi zi, C. s-a intors la clinica si i-a spus lui Sandu ca are doar suma de 4oo lei.Sandu a luat banii, a stampilat documentul (pasaportul cainelui) si a facut mentiunile necesare in pasaport. Imediat dupa ce a luat banii, ofiterii de politie au intrat in birou si au realizat flagrantul, procedand la retinerea lui Sandu.

Sandu a fost eliberat a doua zi , fiind instituita de catre procuror masura de a nu parasi localitatea.

In data de 17 aprilie 2007  prima instanta l-a condamnat la plata unei amenzi de 60.000 lei moldovenesti (aprox. 3500 euro) cu interdictia de a exercita profesia de chirurg veterinar pe o perioada de 2 ani.

Instanta de apel a mentinut hotararea primei instante.La data de 24 octombrie 2007, Curtea Suprema de Justitie a mentinut hotararea primei instante, motivarea privind inexistenta unei provocari din partea politiei (entrapment) fiind reluata cuvant cu cuvant din motivarea instantei de fond.

Examinand cauza, Curtea Europeana  a constatat incalcarea art. 6 din Conventie in ceea ce priveste existenta unei provocari (entrapment) din partea politiei.

Pentru a ajunge la o asemenea concluzie, Curtea a tinut cont de urmatoarele :

Curtea a reiterat principiile generale privind conceptul de “entrapment” statuate in hotararile  Ramanauskas v. Lituania si Teixeira de Castro v. Portugalia. De asemenea, Curtea a reiterat faptul ca atunci cand un acuzat sustine faptul ca a fost victima unei provocari /capcane (entrapment) din partea politiei, instanta nationala are obligatia de a efectua o examinare atenta a materialului de urmarire penala si de a lua masurile necesare pentru descoperirea adevarului in scopul determinarii daca a existat  sau nu o provocare, iar, in caz afirmativ, sa procedeze la excluderea probelor obtinute in acest mod.

In speta de fata, pentru a verifica daca acuzatul a fost provocat la comiterea infractiunii, Curtea trebuie sa determine daca a existat o presupunere rezonabila ca acuzatul era implicat in activitati infractionale anterior contactului cu C., care a actionat sub coordonarea procurorului.Mai precis, Curtea trebuie sa stabileasca daca acuzatul ar fi comis infractiunea in absenta provocarii invocate.

Curtea retine ca acuzatul a sustinut in fata instantelor nationale ca C. nu ar fi avut niciodata un caine, astfel ca nu avea niciun motiv intemeiat sa vina biroul sau si sa ceara documente privind vaccinarea cainelui.Pasaportul cainelui aflat la dosarul cauzei apartine unui alt animal decat cel mentionat de C. in declaratia sa data in fata politiei (rasa si varsta diferite).Mai mult decat atat, pasaportul apartine unei alte persoane , si nu lui C. .

Curtea mentioneaza ca instantele nationale ar fi trebuit sa analizeze aceste neconcordante sustinute de acuzat. Curtea reitereaza faptul ca stabilirea lipsei provocarii revine acuzarii, iar in lipsa unei atare probe contrare, autoritatile judiciare trebuie sa examineze faptele cauzei si sa ia masurile necesare pentru descoperirea adevarului in scopul determinarii daca a existat  sau nu o provocare.

Curtea retine ca instantele nationale in loc sa analizeze cele sustinute de acuzat, acestea si-au fundamentat hotararea pe declaratia data de C. si pe faptul ca acuzatul a luat banii oferiti de C. .In alte cuvinte, desi acuzatul a pus la indoiala credibilitatea lui C., instantele nationale nu au analizat credibilitatea sustinerilor lui C. si, totodata, posibilitatea  ca C. sa fi provocat comiterea infractiunii din alte motive.

Curtea retine ca nu existau suspiciuni rezonabile privind implicarea a acuzatului in activitati infractionale inainte de evenimentul propriu-zis si ca nu a existat nicio proba referitoare la predispozitia acestuia de a comite infractiuni.

In concluzie, Curtea stabileste ca instantele nationale nu au examinat daca actiunea lui C. a avut ca efect provocarea infractiunii sau daca a existat vreo proba ca infractiunea ar fi fost comisa fara aceasta interventie.Chiar daca instantele nationale au avut motive sa creada ca a existat o provocare (entrapment), totusi nu au analizat elementele de drept si de fapt relevante, care ar fi putut face distinctia intre o capcana si o activitate judiciara legitima.


Petitie prin AVAAZ – Abuzul indiferent de bunele intentii in care este ambalat este tot abuz


Am formulat o petitie prin AVAAZ in care  am solicitat monitorizarea procesului de catre institutiile europene – Conciliul Uniunii Europene (JAI)  si Curtea Europeana a Drepturilor Omului- in sensul examinarii in mod echitabil a cauzei de catre instanta nationala , prin raportare la Conventia Europeana si principiile statuate in jurisprudenta Curtii Europene.

Cei care doresc pot sustine aceasta petitie aici:       Sustine petitia.


In Romania, pentru erorile judiciare nu raspunde nimeni.Doar Statul, care plateste paguba.


Singura hotarare in care Romania a fost condamnata de catre Curtea Europeana in ceea ce priveste existenta unei provocari este Constantin si Stoian v. Romania.

In aceasta hotarare, CEDO a stabilit, asa cum face de fiecare data, principiile generale care trebuie avute in vedere de catre instantele nationale in situatia in care un acuzat invoca existenta unei provocari din partea statului.

Instanta nationala are obligatia de a face o examinare atenta a materialului probator si a lamuri cauza sub toate aspectele. Acest lucru presupune un rol activ din partea instantei, nefiind suficient admiterea unor probe in aparare, ci  o examinare concreta si efectiva a cauzei.

Constantin Marius Georgian a fost achitat in prima instanta de tribunal, judecatorul constatand incalcarea art. 68 CPP , mai exact, faptul ca probele au fost obtinute in mod nelegal, ca urmare a unei provocari din partea agentilor statului.

Instanta de apel l-a condamnat la 6 ani inchisoare, aceasta decizie fiind mentinuta de Inalta Curte de Casatie si Justitie. In anul 2006 a inceput executarea pedepsei.

Dupa ce a executat mai bine de 3 ani din pedeapsa, in anul 2009, CEDO a constatat incalcarea  dreptului la un proces echitabil , concluzionand ca instanta nationala nu a efectuat o examinare amanuntita a cauzei in situatia invocarii unei provocari, si totodata, ca agentii statului au nu s-au rezumat la adoptarea unei atitudini pur-pasive de investigare, determinand savarsirea infractiunii.

In urma unei cereri de revizuire, Constantin a fost pus in libertate, iar ulterior ICCJ a desfiintat decizia curtii de apel si a mentinut hotararea primei instante, prin care Constantin fusese achitat.

Mai departe, Constantin s-a indreptat impotriva statului roman si a cerut despagubiri materiale si morale pentru eroarea judiciara creata.

In data de 14.11.2012, Curtea de Apel Bucureti a solutionat irevocabil actiunea de reparare a prejudiciului, acordand despagubiri de peste 100.000 de euro, daune materiale si morale.

Nimeni nu a fost gasit raspunzator pentru eroarea judiciara comisa in cazul Constantin Marius Georgian.

O alta eroare judiciara pentru are nimeni nu a fost gasit raspunzator este cauza Calmanovici v. Romania.

Dupa ce a fost condamnat la o pedeapsa cu inchisoarea de 3 ani si 6 luni, CEDO a constat incalcarea dreptului la un proces echitabil.In urma acestei hotarari, Calmanovici a dat in judecata statul roman pentru reparea prejudiciului suferit.Acesta executase mai putin de 2 ani de inchisoare, fiind eliberat conditionat in septembrie 2005.

In data de 26.06.2013 Curtea de Apel Bucuresti a decis irevocabil acordarea de despagubiri morale in valoare de 1.350.000 lei (300.000 euro). La aceasta suma s-au adaugat drepturile salariale in valoare de 540.959 lei (120.000  euro), Calmanovici Viorel fiind un ofiter de politie la momentul in care s-au inceput cercetarile impotriva sa.

Avem astfel doua hotarari recente, una in 14.11.2012 si cealalta in 26.06.2013, in care statul roman a fost obligat sa plateasca peste o jumatate de milion de euro, ca urmare a unor erori judiciare comise de magistrati.

CEDO nu stabileste daca o persoana este vinovata sau nu. CEDO stabileste daca au fost respectate drepturile garantate de Conventie.

Departe de a face o pledoarie privind vinovatia sau nevinovatia acestor persoane care au avut castig de cauza la CEDO, anumite aspecte trebuie punctate de ce anume s-a ajuns in situatia ca statul roman sa plateasca aceasta suma mare de bani.

In primul rand, nu a fost respectat principiul subsidiaritatii de catre instanta nationala.

Acest principiu , prevazut acum in mod direct in Protocolul nr. 15 la Conventie, intrat de curand in vigoare, presupune ca instanta nationala este prima instanta care aplica Conventia. Practic, instanta nationala ar trebui sa se comporte exact ca si Curtea Europeana, raportandu-se la principiile generale stabilite de instanta europeana.

In al doilea rand, statul roman nu a exercitat niciodata actiunea in regres impotriva persoanei care, cu rea-credinta sau din grava neglijenta,  a generat situatia producatoare de daune.

Desi la momentul pronuntarii acestor hotarari era in vigoare vechiul cod de procedura penala care prevedea ca statul este obligat sa exercite actiunea in regres impotriva persoanelor care au generat paguba, totusi nu s-a intamplat nimic, aparand o alta problema : prescriptia raspunderii disciplinare a magistratilor, redusa prin lege la 2 ani. Procesele la CEDO dureaza in general o perioada mult mai mare de timp.

In conditiile noului cod de procedura penala, art. 542 prevede ca statul roman poate exercita actiunea in regres , ceea ce inseamna ca aceasta actiune, nemaifiind obligatorie, este lasata la latitudinea statului.

Atata vreme cat nu vor exista cazuri in care statul s-a intors impotriva magistratilor care si-au  exercitat functia cu rea-credinta sau din grava neglijenta, nu exista nicio garantie ca unele erori judiciare nu se vor repeta.

Practica Curtii Europene de a stabili principii generale  privind aplicarea si interpretarea drepturilor prevazute de Conventie, este una laudabila, dar daca instantele nationale aleg sa nu tina cont de ele, acestea devin inutile.

In noul cod de procedura penala, conform art. 542 alin. 2, statul trebuie sa dovedeasca in cadrul actiunii in regres, prin ordonanta procurorului sau hotarare penala definitiva ca magistratul a produs cu rea-credinta sau din culpa grava profesionala eroarea judiciara cauzatoare de prejudicii.

In actualul context , in Romania, e foarte greu de crezut ca un magistrat va constata reaua-credinta sau culpa grava profesionala a altui magistrat .


Capcana nu e justitie


Am creat acest blog pentru a-mi spune povestea. N-am facut-o nici pentru a poza intr-o victima, nici pentru a cauta intelegerea sau iertarea celorlalti.

Nu am negat niciodata  ce am facut. Nu mi-a fost teama sa-mi asum  ceea ce  am facut.

Marturisirea de a fi comis o infractiune nu face sa dispara efectele unei capcane ilegale sau ale unei provocari din partea statului.

Nu am spus niciodata ca ceea ce am facut eu este bine si nici nu am promovat asemenea fapte  pe acest blog.

Nu am facut din faptele mele  o lauda.

Nu am cerut nimanui vreun favor, mila ori compasiune.

Am cautat doar  adevarul, in integralitatea lui.

Am incercat sa reconstitui  adevarul din firimituri, dupa ce au fost inlaturate aproape toate inregistrarile care reprezentau vulnerabilitati pentru sistem.

Am cerut, insa,  un singur lucru :  examinarea cu obiectivitate a cauzei in ceea ce ma priveste si  stabilirea  daca ceea ce mi s-a intamplat mie a fost  o “capcana”  legala intinsa de DNA sau , dimpotriva,  a depasit limitele legalitatii , transformandu-se intr-un abuz din partea statului. Atat.

Cazul meu este primul caz din istoria jurisprudentei romane in care autoritatile procedeaza in acest fel. Este un subiect foarte “sensibil” , deocamdata, de neatins.

In schimb, vreau sa subliniez ceva ce am spus inca de la bun inceput : consider ca nu as fi ajuns niciodata in situatia de a comite acele infractiuni fara aceasta capcana intinsa de DNA, in care au intrat in joc sefii IJPF Timis si seful IGPF, pentru a ma convinge ca cele spuse de investigatorul Voda sunt reale.

Pana la mult rostita afirmatie “mi-a si placut”, oare nu ar fi trebuit sa se fi cercetat daca o astfel de capcana asa cum a fost “construita” este sau nu legitima, daca a fost corect ca statul sa intinda o astfel de capcana unei persoane care nu avea niciun fel de intentie de a comite vreo infractiune pana la contactul cu investigatorul?

Judecatorul trebuie sa aplice LEGEA.  Dreptatea o face DUMNEZEU.

Cei care intentioneaza sa posteze comentarii  atacuri la persoana, in loc de pareri pertinente pe acest subiect, i-as ruga sa se abtina si sa aiba in vedere ca un simplu comentariu “nepotrivit” te poate arunca instantaneu in sfera penala.

Cei care se simt deranjati de articolele publicate, au la indemana optiunea de a nu mai citi acest blog.


Seful IGPF, chestor general Buda Ioan : “…Stress, dar… vorbeam la trei telefoane si nu raspundeau ai mei “.


Cazul Moravita este primul caz din istoria actiunilor investigative acoperite in care,  o ancheta judiciara derulata in mod conspirat este sprijinita de catre sefii  institutiilor publice  care,  in loc sa mentina nealterate functiile legitime ale institutiilor pe care le reprezinta, induc si mentin in randul personalului pe care il conduc o cultura organizationala bazata pe compromis, coruptie, imoralitate.

Daca folosirea unei capcane constand in creearea premiselor favorabile savarsirii unei infractiuni de catre persoane cunoscute cu preocupari infractionale este apreciata ca o masura legala in activitatile investigative acoperite  , sprijinirea acestor capcane de catre sefii institutiilor  publice in cadrul carora isi desfasoara activitatea persoanele suspecte este total interzisa intrucat priveaza persoana  tinta de posibilitatea de a avea o reprezentare obiectiva a rolului pe care institutiile publice ar trebui sa le aiba  si de posibilitatea de a rezista unei invitatii la implicare in acte de coruptie.

 Pentru a fi acceptata ca legala capcana autoritatilor judiciare trebuie sa ofere tintei posibilitatea de a alege intre a fi de partea legii sau a fi de partea  celor care incalca legea.

Daca sefii “persoanei tinta”,  la indicatia DNA,  inteleg sa adopte in fata subordonatilor o atitudine de compromis  si toleranta fata de actele de coruptie , atunci  subordonatii acestora percep coruptia ca avand un carcater oficial, reprezentand singura  valoare la care institutia publica din care face parte trebuie sa se raporteze.

Cu prilejul audierii sale de catre instanta de judecata, seful IGPF Buda Ioan a afirmat :

“Incepand cu anul 2009 la nivelul IGPF au fost intocmite mai multe planuri de actiuni si planuri de  masuri  privind combaterea coruptiei in randul propriului personal si al combaterii infractionalitatii transfrontaliere .Aceste planuri au fost semnate de mai multi sefi de structuri si aprobate de catre domnii ministrii.In aceste planuri de masuri exista sarcini concrete pentru inspectoratul general, inspectoratele judetene si pentru sectorele politiei de frontiera.”

Intr-adevar in anul 2009, pe vremea cand functia de  inspector general era ocupata de chestorul Nelu Pop, au fost intocmite respectivele planuri de masuri si planuri de actiuni.

Insa, din informatiile pe care le detin, aceste planuri  au fost abrogate la sfarsitul anului 2009.

Din analiza interceptarilor existente la dosarul cauzei rezulta ca seful IGPF chestor general Buda Ioan a actionat sub directa coordonare a SRI si DNA, mutand si numind politisti in functie cu incalcarea tuturor normelor ce reglementeaza activitatea de resurse umane din MAI, sub aparenta de legalitate a unui plan de masuri care , in realitate, nu exista.

Acest fapt rezulta dintr-o interceptare , in care seful IGPF Buda Ioan vorbeste la telefon cu o persoana neidentificata :

BI : …e destul de complicat sa stai [neinteligibil] cu SRI-ul, cu DNA-ul, dup-aia vezi ca nu-ti raspunde la telefon … stress, dar, va dati  seama ca … vorbeam la trei telefoane si nu raspundeau ai mei.

Ascultati inregistrarea aici http://youtu.be/GgkHd42xB6s


Follow

Get every new post delivered to your Inbox.

Join 92 other followers