Tag Archives: cedo

Furcht v. Germania, ultima hotarare a CEDO in materia capcanei (entrapment) : “Reclamantul, fara a fi suspectat de implicare in traficul de droguri, a fost vazut de organele de ancheta ca un mijloc de a stabili contactul cu persoana suspectata de trafic de droguri.”


In recenta hotarare FURCHT v. GERMANIA,  Curtea Europeana aduce in discutie cele doua notiuni “provocarea” (incitement) si “capcana” (entrapment) :  Atunci cand se confrunta cu invocarea provocarii  sau capcanei, Curtea va incerca sa stabileasca daca a avut loc o astfel de provocare sau capcana .

Provocarea are loc atunci cand ofiterii sub acoperire nu se limiteaza la investigarea activitatii infractionale intr-o maniera pasiva, ci exercita o asemenea influenta asupra persoanei vizate incat sa o determine sa comita infractiunea, pe care altfel nu ar fi comis-o, in scopul de a constata infractiunea, adica, de a obtine probe si de a initia urmarirea penala.

Ratiunea interdictiei privind provocarea este aceea  ca sarcina politiei este de a preveni si investiga infractiunile si nu de a instiga la comiterea lor.

In scopul de a distinge intre provocare, sau capcana, si folosirea legitima a tehnicilor sub acoperire in anchetele penale, Curtea va examina motivele care au stat la baza operatiunii sub acoperire si comportamentul autoritatilor in realizarea acesteia. Curtea se va baza pe faptul daca au existat suspiciuni obiective ca reclamantul era implicat in activitati infractionale sau daca era predispus sa comita o infractiune, anterior contactului cu agentii sub acoperire.

In hotararea pronuntata, Curtea a stabilit ca : la momentul la care reclamantul a fost abordat initial de catre agentii sub acoperirenu au existat suspiciuni obiective ca ar fi fost implicat in traficul de droguri […] A fost autorizata desfasurarea unei anchete penale de catre ofiteri  sub acoperire numai impotriva lui S. si a altor cinci persoane, printre care nu se afla si reclamantul. Nicio investigatie penala nu exista impotriva reclamantului la acel moment.

Reclamantul, care nu avea antecedente penale, a fost abordat de agentii sub acoperire nu pe suspiciunea de implicare in traficul de droguri,  ci pentru ca era un bun prieten al suspectului S. si, prin urmare, a fost vazuta ca un mijloc de a stabili contactul cu persoana suspectata de trafic de droguri.(entrapment)

In ceea ce priveste argumentul Guvernului ca reclamantul a fost totusi predispus la comiterea unei infracțiuni pentru ca el insusi a venit cu ideea de a livra droguri, a propus cantitatile de droguri ce urmau a fi livrates-a descris pe sine ca facand parte din grupul infractional al persoanei suspectate S. si ca fiind in masura sa initieze afaceri cu droguri repede prin contactele sale cu persoana suspectata S., Curtea constata urmatoarele : “Momentul relevant pentru a stabili daca au existat suspiciuni obiective ca persoana in cauza a fost predispusa sa comita o infracțiune este momentul la care persoana a fost (prima data) abordata de catre agentii sub acoperire. Dupa cum s-a constatat mai sus, atunci cand ofiterii sub acoperire au inceput contactarea si intalnirile cu reclamantul, organele de urmarire penala nu l-au considerat pe reclamant suspect de implicare in trafic de droguri sau ca ar fi fost predispus la comiterea unei astfel de infractiuni.”

Pentru a stabili granita dintre infiltrarea legitima a unui agent sub acoperire si instigarea la comiterea unei infractiuni, Curtea a examinat faptul daca reclamantul a fost supus la presiuni pentru a comite infractiunea.

In cazuri de trafic de droguri, s-a stabilit ca organele de ancheta depasesc limitele unei investigatii “pasive” in urmatoarele situatii : au avut initiativa contactarii reclamantului, solicitari repetate sau insistente de a comite infractiunea, reinnoirea ofertei, cresterea pretului peste medie sau apeland la compasiunea reclamantului prin mentionarea unor simptome de sevraj.Atunci cand se aplica criteriile de mai sus, Curtea plaseaza sarcina probei autoritatilor, revenind acuzarii obligatia de a dovedi ca nu a existat o provocare.

In absența unei astfel de dovezi, este sarcina instantelor nationale de a examina situatia de fapt si de a lua masurile necesare pentru  aflarea adevarului, cu scopul de a stabili daca a existat o provocare, situatie in care ele trebuie sa traga concluzii in conformitate cu Conventia.

Pe scurt, starea de fapt retinuta in hotararea FURCHT v. GERMANIA este urmatoarea :

Reclamantul Andreas Furcht a sesizat CEDO privind incalcarea art. 6 din Conventie – dreptul la un proces echitabil pe motiv ca a fost condamnat pentru comiterea unei infractiuni care a fost provocata de catre agentii sub acoperire.

La 18 octombrie 2007, Judecătoria Aachen a autorizat anchete penale impotriva lui S. si alte cinci persoane ( nu si a reclamantului),  urmand a fi efectuate de cinci ofiteri de poliție sub acoperire.Politia a decis sa incerce sa stabileasca contactul intre S.(persoana suspectata) si agentii sub acoperire, prin intermediul reclamantului, un bun prieten de-al S. si partener de afaceri pentru tranzacțiile imobiliare.

Reclamantul, care nu avea antecedente penale, nu era, la acel moment, suspectat de implicare in traficul de droguri.Incepand cu 16 noiembrie 2007, doi ofițeri sub acoperire l-au contactat pe reclamant, vizitandu-l la restaurantul pe care acesta il administra.In perioada urmatoare, reclamantul a stabilit intalniri intre cei doi agenti sub acoperire si S. pentru organizarea unui transport cu tigari de contrabanda, dupa ce unul dintre agentii sub acoperire au pretins ca ar avea un camion pentru a transporta tigari in strainatate.Cand agentul sub acoperire i-a comunicat reclamantului ca el  considera ca riscul de a fi prins cu tigari de contrabanda este prea mare in comparatie cu posibilul profit obtinut, reclamantul i-a dezvaluit faptul ca ei (adica, el, S. si ceilalti suspecti) sunt implicati in   trafic de cocaina si amfetamine.

Avand in vedere propunerile reclamantului adresate agentului sub acoperire, Judecatoria Aachen a extins investigatiile si asupra reclamantului.Agentii sub acoperire s-au aratat interesati in transportul si achizitionarea de amfetamine.Cu toate acestea, la data de 1 februarie 2008, reclamantul, intr-o convorbire telefonica cu agentul sub acoperir i-a explicat ca el nu mai este interesat de alte afaceri  decat de restaurantul pe care il administreaza.

Considerand ca reclamantul nu intentiona sa se retraga, ci doar sa testeze credibilitatea agentilor sub acoperire, cateza zile mai tarziu agentul sub acoperire l-a vizitat pe reclamant la restaurantul sau pentru a-i inlatura suspiciunile asupra agentilor sub acoperire. In consecinta, doua zile mai tarziu, reclamantul a aranjat doua vanzari de cocaina si amfetamine, intre agentii sub acoperire si S. (10 kg de amfetamine si 40 de grame de cocaina si, respectiv,  250 de kilograme de amfetamine) .

A doua zi, reclamantul si S. au fost arestati.Reclamantul a fost condamnat la 5 ani de inchisoare.Instanta nationala a retinut ca  circumstanta atenuanta la stabilirea pedepsei faptul ca agentii sub acoperire au instigat la comiterea  infractiunii.


Un atac mediatic nejustificat din partea “Opinia Timisoarei”


Mai multe site-uri de stiri, cu vizibilitatea la nivel local si central,  au publicat articole  privind hotararea pronuntata de CEDO in cauza Dragomir v. Romania.

A existat totusi un site de stiri, respectiv Opinia Timisoarei, care a prezentat stirea intr-o alta maniera menita de a ma discredita si de a duce in derizoriu imaginea Curtii Europene.

In aceasta situatie, am formulat un drept la replica pe care l-am trimis redactiei Opinia Timisoarei spre a fi publicat, cu precizarea ca daca nu va fi publicat imi voi rezerva dreptul de a initia o actiune in justitie.

Desi, din punct de vedere legal si deontologic, dreptul la replica se publica in aceleasi conditii in care a fost publicat articolul (adica pe prima pagina, fiind mentinut acolo atata timp cat a fost mentinut si articolul ) redactia Opinia Timisoarei a publicat dreptul la replica in continuarea articolului, articol care in acest moment nu mai vizibil pe site, iar pentru a putea fi citit de o persoana trebuie cautat in arhiva site-ului.

Stimata redactie Opinia Timisoarei, desi invocati spiritul deontologiei profesionale, modul in care ati inteles sa publicati acest drept la replica intra in contradictie cu ceea ce sustineti.Apreciez insa ca ati publicat totusi dreptul meu la replica.

Pe viitor, daca veti mai dori sa scrieti despre implicarea mea in dosarul Moravita sau daca veti aprecia necesitatea  initierii unei anchete jurnalistice despre cum s-a derulat cu adevarat acest dosar, va stau la dispozitie cu informatii bazate pe documente sau alte mijloace de proba.

Cititi aici  Dreptul la replica 

 si articolul http://www.opiniatimisoarei.ro/tupeu-fantastic-un-politist-spagar-din-lotul-moravita-primeste-despagubiri-de-5-000-de-euro-de-la-statul-roman-a-decis-cedo-vezi-de-ce/19/09/2014/

 


Curtea Europeana a condamnat Romania privind incalcarea art. 3 si 5 din Conventie in cauza Dragomir v. Romania


Curtea Europeana a pronuntat astazi hotararea in cauza Valerian Dragomir impotriva Romaniei .

CEDO a constatat incalcarea art. 3 din Conventie privind conditiile de detentie si a art. 5 din Conventie privind lipsirea de libertate nelegala de la momentul aducerii la sediul DNA, in data de 08.02.2011 ora 21.00 si pana la momentul aducerii la cunostinta a invinuirii , a doua zi 09.02.2011, ora 08.35 .

Cauza penala in care au fost constatate aceste incalcari este pe rolul instantei de apel, respectiv Inalta Curte de Casatie si Justitie.

In fata instantei de fond am invocat existenta unei provocari/capcane din partea organelor judiciare si am solicitat instantei de fond examinarea atenta a probelor administrate in cauza si aplicarea jurisprudentei si principiilor stabilite de CEDO in materia provocarii.Instanta nu a dat curs acestei cereri si nu a raspuns la niciunul din argumentele invocate.

Ramane de vazut daca ICCJ va analiza motivele de apel invocate si daca va asigura aplicarea Conventiei si Jurisprudentei CEDO in materia provocarii.

In curand, voi publica un articol detaliat referitor la aceasta hotarare care vine sa confirme doar unul din abuzurile facute in acest dosar in ceea ce ma priveste.

Cititi aici hotararea VALERIAN DRAGOMIR v. ROMANIA.

 


Dreptul la un proces echitabil a fost incalcat


Inca de la inceperea urmaririi penale si pana la acordarea ultimului cuvant, am sustinut ca am fost atras intr-o capcana de catre autoritatile judiciare si am cerut instantei sa analizeze acest lucru prin prisma jurisprudentei CEDO si a principiilor stabilite de CEDO in materia provocarii.

In consecinta, instanta ar fi trebuit sa examineze daca actiunile organelor judiciare si ale sefilor de la nivel local si central, care au actionat la dispozitiile acestora, s-au ridicat, in ceea ce ma priveste , la nivelul de provocare interzis de art. 6 din Conventie.

Hotararea de referinta a CEDO in materia provocarii privind infractiuni de coruptie este Ramanauskas v. Lituania, in care CEDO a stabilit ce trebuie sa faca instantele nationale cand un acuzat invoca faptul ca a fost victima unei “capcane” si care trebuie sa fie rationamentul pentru a constata existenta sau inexistenta unei “capcane”.

Desi am solicitat instantei sa analizeze prin prisma jurisprudentei CEDO daca am fost sau nu victima unei “capcane” , instanta a refuzat sa faca acest lucru, neluand in considerare absolut nimic din ceea ce am prezentat in concluziile finale, in care am argumentat pe baza de probe, pe mai bine de 40 de pagini existenta unei provocari.

De altfel, in sentinta pronuntata nu exista o analiza despre o eventuala provocare.Pur si simplu, acest subiect nu a fost atins.

CEDO a stabilit obligatia instantei de a face o examinarea atenta a intregului material din dosar (Ramanauskas par. 60) si a de a lua masurile necesare pentru aflarea adevarului (Ramanauskas par. 70) in scopul de a stabili existenta sau inexistenta unei provocari.

Judecatorul cauzei a apreciat ca “Inculpatul Dragomir Valerian, ca de altfel mulţi alţi inculpaţi din prezenta cauză, consideră că au fost victimele unei provocări sau “capcane”, fiind îndemnaţi sau convinşi de către agenţii statului să comită infracţiuni pe care anterior nu ar fi avut intenţia de a le comite, situaţie în care legea interzice condamnarea.”

In primul rand, intr-o cauza penala, judecatorul are obligatia de analiza situatia fiecarui inculpat in parte.

Eu am cerut instantei sa examineze strict situatia mea, prin analiza tuturor probelor, respectiv declaratii martori, declaratie investigator sub acoperire Voda, inregistrari ambientale, interceptari telefonice si inscrisuri .

In al doilea rand, sunt singurul inculpat care a invocat existenta unei provocari ceea ce a presupus o recunoastere a infractiunilor retinute in sarcina mea.

Modul acesta de exprimare folosit de instanta, in care creeaza impresia ca totii inculpatii au sustinut ca au fost provocati sa comita infractiuni, nu este altceva decat o ducere in derizoriu a propriilor mele sustineri vis-à-vis de existenta provocarii.

Instanta ar fi trebuit sa stabileasca , in special, motivele pentru care operațiunea a fost organizata , gradul de implicare a politiei in comiterea infractiunii, precum si natura oricarei instigari sau presiuni la care am fost supus .

Instanta nu a lamurit daca au existat sau nu indicii sau probe despre implicarea mea in infractiuni sau despre predispozitia mea de a ma implica in activitati infractionale anterior contactului cu investigatorul sub acoperire.

Instanta nu a lamurit motivul pentru care infiltrarea investigatorului s-a facut prima data la SPF Deta, desi era vizata vama Moravita si daca aceasta infiltrare la SPF Deta a avut vreo legatura cu atragerea mea in „capcana” pe care am invocat-o de la bun inceput.

Instanta nu a lamurit motivul pentru care am fost adus la Moravita in contextul unor declaratii de martori contradictorii , chiar mincinoase.

In acest sens, instanta face referire la audierea martorilor propusi de mine si retine ca detasarea mea s-a facut in urma unui plan de masuri si a fost o decizie manageriala asumata de IJPF Timis, insa nu observa declaratia adjuctului sefului IJPF Mudure Ioan Vasile care a afirmat ca „a aflat la sfarsitul lunii septembrie 2010 ca agentul Voda este investigator sub acoperire si ca “detasarea lui Dragomir s-a facut la solicitarea DNA.

Insa, instanta nu observa deeclaratia fostului sef al SPF Moravita Saptebani Cristinel care a vorbit despre interventiile sefului IGPF Buda Ioan in sprijinirea activitatii lui Voda.Buda Ioan a negat acest lucru.

Instanta nu a lamurit daca aducerea mea la Moravita s-a realizat la solicitarea DNA, in contextul unor interceptari telefonice, in care seful IGPF, sub coordonarea DNA, dispunea aducerea unor oameni la Moravita si scoaterea altora, in mod arbitrar.

Instanta a refuzat audierea sefului IJPF Timis pe motive medicale, desi la acel moment Iures Cornel isi reluase activitatea in cadrul DGA.Acesta este un martor esential care ar fi putut lamuri in ce conditii am fost detasat la Moravita si daca aceasta detasare s-a facut la solicitarea organelor judiciare.

Instanta a refuzat aducerea lui Buda Ioan in sala de judecata, neavand astfel nicio garantie ca acesta nu a fost asistat in momentul audierii si ajutat la formularea raspunsurilor.

Instanta a refuzat audierea lui Turda Vasile, fostul sef al SPF Moravita, care primise nenumarate ordine de la seful IGPF Buda Ioan, privind mutarea la si de la Moravita a unor ofiteri si agenti, fapt ce reiese din interceptarile telefonice puse la dispozitia instantei.

Prin audierea acestui martor, instanta ar fi putut lamuri daca la momentul mutarii mele s-a procedat in acelasi fel.

La momentul audierii lui Voda instanta nu a facut niciun minim efort de a afla implicarea lui in detasarea mea la Moravita, in ce context au avut loc intalnirile dintre mine si investigator pentru a discuta despre detasare , la initiativa cui au avut loc, in ce context si cine vorbea despre detasarea la Moravita, despre influenta pe care Voda pretindea ca o are si care era confirmata de sefii politiei de frontiera de la nivel local si central, precum si alte aspecte relevante pentru analiza existentei unei eventuale provocari .

Acestea sunt doar cateva lucruri pe care instanta nu a dorit sa le observe.

Aceasta sentinta, in ceea ce ma priveste, reprezinta o incalcare flagranta a unui proces echitabil, instanta nedepunand niciun efort de a face o minima analiza, raportata la probele existente, pentru a stabili daca a existat sau nu o „capcana” asa cum am sustinut.

CEDO a stabilit ca dreptul la un proces echitabil va fi respectat numai in cazul in care acuzatul a avut in mod efectiv posibilitatea de a invoca problema instigarii in timpul procesului sau, fie prin intermediul unui obiecțiuni, fie altfel.Prin urmare, nu este suficient pentru atingerea acestui scop să fi fost respectate garanțiile generale, cum ar fi egalitatea de arme sau dreptul la apărare.(Ramanauskas, par. 69)

Cu alte cuvinte, chiar daca instanta a admis martorii pe care i-am propus, insa nu a depus niciun efort de a afla adevarul cu privire la existenta sau inexistenta unei capcane, precum si de a stabili rolul jucat de protagonistii acestei capcane, nu se poate considera ca a fost respectat dreptul la un proces echitabil.

Mărturisirea de a fi comis infractiunea ca urmare a unei provocari nu inlatura nici provocarea, nici efectele ei.(Ramanauskas, par 72)

Instanta nationala, conform principiului subsidiaritatii, trebuie sa se comporte intocmai ca si Curtea Europeana a Drepturilor Omului.

 Cititi aici Sentinta 37-CAT-Moravita-1

Cititi aici Concluzii finale privind existenta provocarii


Comunicatul CEDO din 18.03.2014 : 6 hotarari de condamnare privind Romania. Despagubirile acordate ca urmare a incalcarii Conventiei: 32 000 euro


In data de 18.03.2014 Curtea Europeana a notificat Romania cu privire la pronuntarea a 6 hotarari in care a constatat incalcari ale drepturilor si libertatilor prevazute de Conventia europeana.

In 4 din aceste hotarari,  Curtea Europeana a constatat incalcarea de catre instantele nationale a dreptului la un proces echitabil.

Celelalte incalcari privesc art. 3 din Conventie – conditiile de detentie si art. 1 din Protocolul 1 – dreptul de proprietate.

Din cele 47 de tari europene care au ratificat Conventia europeana pentru drepturile omului, Romania ocupa locul 4 in clasamentul tarilor cu cele mai multe hotarari de condamnare pronuntate de CEDO,  in perioada 1959-2013, astfel :

Turcia – 2727

Italia – 1857

Federatia Rusa – 1392

Romania – 970

Cititi aici Comunicatul CEDO din 18.03.2014


162.755.537 lei a platit Romania in urma condamnarilor la CEDO in perioada 2008-2013.In niciuna din cauze CSM nu a constatat reaua-credinta sau grava neglijenta a vreunui magistrat.


Asociatia Justitiabililor din Romania – AJUR a solicitat printr-o Petitie Ministerului Finantelor comunicarea unor informatii de interes public privind sumele platite de Romania ca urmare a incalcarilor constatate de CEDO precum si cazurile in care statul a exercitat actiunea in regres impotriva persoanelor care au generat  prejudiciul.

Astel, in perioada 2008-2013 Statul Roman a fost obligat sa plateasca peste 162 de milioane de lei  despagubiri ca urmare a hotararilor de condamnare pronuntate de catre  Curtea Europeana a Drepturilor Omului.

in anul 2008 – 47.185.480,32 lei
in anul 2009 – 41.232.042,65 lei
in anul 2010 – 48.320.194,89 lei
in anul 2011 – 8.554.194,62 lei
in anul 2012 – 8.779.648,68 lei
in anul 2013 ­– 8.683.975,91 lei

In fiecare caz in parte, dupa efectuarea plaţii sumelor la care a fost obligat Statul Roman prin hotarari ale CEDO, Ministerul Finantelor s-a adresat instituţiilor abilitate in vederea analizarii fiecarui caz in parte cu privire la constatarea, in prealabil a relei credinţe sau a gravei neglijenţe a magistraţilor, condiţie indispensabila formularii unei acţiuni in regres.

Procedura premergatoare iniţierii acţiunii în regres pe care o aplica Ministerul Finantelor consta in solicitarea de informaţii atat de la Consiliul Superior al Magistraturii, cat si de la autoritatile centrale si locale romane care au reprezentat interesele statului in procesele derulate in faţa instantelor interne, instanţe ce au pronunţat hotarari judecatoresti atacate la CEDO, urmand ca acestea sa faca verificarile necesare privind instrumentarea dosarului la instantele romanesti si sa comunice persoana sau persoanele responsabile , precum si constatarea daca acestea au provocat sau nu, situaţii generatoare de daune ca urmare a instrumentarii cauzei cu rea-credinta sau din grava neglijenta.

Din raspunsul comunicat a rezultat ca, pana in prezent, Ministerul Finantelor  nu a fost sesizat de catre Consiliul Superior al Magistraturii, garantul independentei justitiei (art.133 alin.1 din Constituţie) si care are competenţa de stabili raspunderea civila sau disciplinara a magistraţilor, potrivit art.94 din Legea nr. 303/2004, pentru promovarea unei acţiuni in regres cu scopul de a proceda la recuperarea prejudiciului produs statului.

Cu alte cuvinte, CSM nu a constatat niciodata un caz de rea-credinta sau grava neglijenta privind magistratii care au instrumentat cauze cu privire la care CEDO a constatat ulterior diferite incalcari ale drepturilor prevazute de Conventie.

Au existat critici ca prin exercitarea unei actiuni disciplinare de catre CSM in vederea stabilirii situatiei in care judecatorul sau procurorul nu a respectat normele de procedura cu rea-credinta sau grava neglijenta, se poate deschide calea unui control administrativ al hotararilor judecatoresti pronuntate, aducandu-se astfel atingere infaptuirii actului de justitie, independentei judecatorilor si normelor constitutionale privind folosirea cailor de atac.

Curtea Constitutionala a stabilit prin Decizia nr. 588/2007  ca CSM, in virtutea rolului sau constituţional de garant al independenţei justitiei, indeplineste rolul de instanta de judecata, prin secţiile sale, in domeniul raspunderii disciplinare a judecatorilor si procurorilor, aşadar si in situaţia nerespectării, de catre acestia, cu rea-credinta sau din grava neglijenta, a normelor de procedura.

Obiectul judecatii il constituie insa numai abaterile disciplinare, aşadar conduita magistraţilor, aspect ce nu poate fi interpretat ca avand semnificatia unui control administrativ al hotararilor judecatoresti pronunţate de acestia. De altfel, si hotararile pronunţate in materie disciplinara de CSM sunt supuse controlului judecătoresc, potrivit art. 133 alin. (7) raportat la art. 134 alin. (2) din Constituţie.

 Din anul 1994 de cand Romania a ratificat Conventia Europeana pentru Drepturile Omului si pana in prezent, CEDO a pronuntat 970 de hotarari de condamnare a Romaniei, din care  379 privesc incalcarea dreptului la un proces echitabil.

Cititi aici  Raspuns Ministerul Finantelor


Sandu v. R. Moldova – ultima hotarare pronuntata de CEDO in materia provocarii(entrapment)


La data de 11 februarie 2014, Curtea Europeana a constatat existenta unei provocari (entrapment) din partea politiei in cauza SANDU v. REPUBLICA MOLDOVA.

Victor Sandu este un cetatean al Republicii Moldova si la momentul petrecerii faptei ocupa functia de manager la o clinica veterinara de stat.

In data de 25 septembrie 2006 o persoana C. a venit la biroul acestuia si si-a exprimat dorinta de a-si vaccina cainele si de a obtine un document care sa-i permita sa calatoreasca cu cainele in afara teritoriului.

Sandu i-a raspuns ca acesta procedura ( obtinerea documentului de calatorie pentru caine) poate dura intre doua si  trei luni de zile, dar ca poate rezolva mai repede. In schimbul sumei de 1000 lei moldovenesti (aproximativ 63 euro), Sandu i-a spus lui C. ca va emite documentul, fara a vedea cainele, stiind , de asemenea, ca nu este vaccinat.

Imediat dupa aceasta intalnire, C. a mers la Politie, iar sub supravegherea unui procuror au fost demarate procedurile pentru organizarea flagrantului.

In aceeasi zi, C. s-a intors la clinica si i-a spus lui Sandu ca are doar suma de 4oo lei.Sandu a luat banii, a stampilat documentul (pasaportul cainelui) si a facut mentiunile necesare in pasaport. Imediat dupa ce a luat banii, ofiterii de politie au intrat in birou si au realizat flagrantul, procedand la retinerea lui Sandu.

Sandu a fost eliberat a doua zi , fiind instituita de catre procuror masura de a nu parasi localitatea.

In data de 17 aprilie 2007  prima instanta l-a condamnat la plata unei amenzi de 60.000 lei moldovenesti (aprox. 3500 euro) cu interdictia de a exercita profesia de chirurg veterinar pe o perioada de 2 ani.

Instanta de apel a mentinut hotararea primei instante.La data de 24 octombrie 2007, Curtea Suprema de Justitie a mentinut hotararea primei instante, motivarea privind inexistenta unei provocari din partea politiei (entrapment) fiind reluata cuvant cu cuvant din motivarea instantei de fond.

Examinand cauza, Curtea Europeana  a constatat incalcarea art. 6 din Conventie in ceea ce priveste existenta unei provocari (entrapment) din partea politiei.

Pentru a ajunge la o asemenea concluzie, Curtea a tinut cont de urmatoarele :

Curtea a reiterat principiile generale privind conceptul de “entrapment” statuate in hotararile  Ramanauskas v. Lituania si Teixeira de Castro v. Portugalia. De asemenea, Curtea a reiterat faptul ca atunci cand un acuzat sustine faptul ca a fost victima unei provocari /capcane (entrapment) din partea politiei, instanta nationala are obligatia de a efectua o examinare atenta a materialului de urmarire penala si de a lua masurile necesare pentru descoperirea adevarului in scopul determinarii daca a existat  sau nu o provocare, iar, in caz afirmativ, sa procedeze la excluderea probelor obtinute in acest mod.

In speta de fata, pentru a verifica daca acuzatul a fost provocat la comiterea infractiunii, Curtea trebuie sa determine daca a existat o presupunere rezonabila ca acuzatul era implicat in activitati infractionale anterior contactului cu C., care a actionat sub coordonarea procurorului.Mai precis, Curtea trebuie sa stabileasca daca acuzatul ar fi comis infractiunea in absenta provocarii invocate.

Curtea retine ca acuzatul a sustinut in fata instantelor nationale ca C. nu ar fi avut niciodata un caine, astfel ca nu avea niciun motiv intemeiat sa vina biroul sau si sa ceara documente privind vaccinarea cainelui.Pasaportul cainelui aflat la dosarul cauzei apartine unui alt animal decat cel mentionat de C. in declaratia sa data in fata politiei (rasa si varsta diferite).Mai mult decat atat, pasaportul apartine unei alte persoane , si nu lui C. .

Curtea mentioneaza ca instantele nationale ar fi trebuit sa analizeze aceste neconcordante sustinute de acuzat. Curtea reitereaza faptul ca stabilirea lipsei provocarii revine acuzarii, iar in lipsa unei atare probe contrare, autoritatile judiciare trebuie sa examineze faptele cauzei si sa ia masurile necesare pentru descoperirea adevarului in scopul determinarii daca a existat  sau nu o provocare.

Curtea retine ca instantele nationale in loc sa analizeze cele sustinute de acuzat, acestea si-au fundamentat hotararea pe declaratia data de C. si pe faptul ca acuzatul a luat banii oferiti de C. .In alte cuvinte, desi acuzatul a pus la indoiala credibilitatea lui C., instantele nationale nu au analizat credibilitatea sustinerilor lui C. si, totodata, posibilitatea  ca C. sa fi provocat comiterea infractiunii din alte motive.

Curtea retine ca nu existau suspiciuni rezonabile privind implicarea a acuzatului in activitati infractionale inainte de evenimentul propriu-zis si ca nu a existat nicio proba referitoare la predispozitia acestuia de a comite infractiuni.

In concluzie, Curtea stabileste ca instantele nationale nu au examinat daca actiunea lui C. a avut ca efect provocarea infractiunii sau daca a existat vreo proba ca infractiunea ar fi fost comisa fara aceasta interventie.Chiar daca instantele nationale au avut motive sa creada ca a existat o provocare (entrapment), totusi nu au analizat elementele de drept si de fapt relevante, care ar fi putut face distinctia intre o capcana si o activitate judiciara legitima.


Follow

Get every new post delivered to your Inbox.

Join 110 other followers