Egalitatea armelor

La ultimul termen de judecata in dosarul Moravita – lotul 1 au fost audiati investigatorii cu identitate reala si cei cu identitate protejata.

Voi discuta  despre un aspect deosebit de important, acela al procedurii de audiere a investigatorilor si respectarea de catre instanta de judecata a garantiilor procesului echitabil, mai exact, a  principiului egalitatii armelor.

In jurisprudenta CEDO, principiul egalitatii armelor semnifica tratarea egala a partilor pe toata durata desfasurarii procedurii in fata unui tribunal, fara ca una din ele sa fie avantajata in raport cu cealalta parte din proces. Acest principiu impune ca fiecarei parti sa i se ofere posibilitatea rezonabila de a-si sustine cauza sa în conditii care sa nu o plaseze intr-o situatie de net dezavantaj in raport cu „adversarul” ei  (cauza Ankerl contra Suediei,  cauza Niderost – Huler contra Suediei).

In primul rand , trebuie sa facem deosebirea intre investigatorii cu identitate reala si investigatorii cu identitate protejata.

Investigatorii cu identitate reala, in speta Nicsici si Brebenoiu, au fost audiati in calitate de martori prin intermediul mijloacelor audio-video, cu imaginea si vocea distorsionate, conform art.86^2 CPP.

Textul de lege de la art. 86^2 CPP se refera la martorii a caror identitate nu este cunoscuta de catre inculpati. In conditiile in care investigatorii au actionat sub identitatea lor reala fiind cunoscuti de inculpati chiar de dinainte de a incepe investigatia, nu exista niciun motiv pentru care a fost necesara audierea celor doi avand imaginea si vocea distorsionate.

De altfel, instanta nu a oferit niciun motiv pentru care cei doi investigatori cu identitate reala au fost audiati cu imaginea si vocea distorsionata, iar art. 86^2 CPP, in opinia mea,  nu poate fi aplicabil in aceasta situatie.

La fel se va proceda si in cazul investigatorului sub acoperire, Voda, care va fi audiat de catre instanta in conditiile art. 86^2 CPP. Problema care se pune este daca este necesar si echitabil audierea acestuia cu vocea si imaginea distorsionata.

In primul rand, art. 86^2 CPP prevede ca „Martorul poate fi ascultat prin intermediul unei retele de televiziune cu imaginea si vocea distorsionate, astfel incat sa nu poata fi recunoscut”. Din interpretarea acestui text rezulta faptul ca legiuitorul a lasat la aprecierea instantei aceasta modalitate de audiere („…poate fi ascultat…”).Totodata rezulta si faptul ca audierea prin asemenea mijloace este necesara pentru ca martorul sa nu poata fi recunoscut.

Prin urmare , in masura in care investigatorul sub acoperire este cunoscut de catre inculpati, nu exista niciun motiv pentru care ar mai fi necesar distorsionarea vocii si a imaginii.

Totodata, trebuie sa facem diferenta intre martorii anonimi a caror identitate si infatisare nu este cunoscuta iar atunci audierea cu distorsionarea vocii si imaginii este justificata, si situatia in care infatisarea investigatorului sub acoperire este cunoscuta de catre inculpati.

Procedura audierii investigatorilor prin intermediul mijloacelor audio-video nu ofera inculpatilor  posibilitatea de a analiza gesturile si comportamentul investigatorilor pentru a le putea contesta credibilitatea.

De altfel, in aceasta maniera, nici instanta de judecata  nu are posibilitatea de a analiza credibilitatea afirmatiilor  prin observarea  comportamentului si limbajului non-verbal al persoanelor audiate.

Este adevarat ca instanta poate aprecia credibilitatea prin coroborarea declaratiei investigatorului cu alte mijloace de proba.Dar daca in speta se invoca o provocare din partea agentului sub acoperire precum si folosirea unor strategii si manopere dolozive pentru obtinerea probelor, atunci este absolut necesar ca instanta in timpul audierii sa aiba un contact vizual cu investigatorul audiat pentru a-i putea observa reactiile si gesturile acestuia la anumite intrebari adresate de catre avocatul apararii.Toate acestea in contextul in care, daca in cauza se invoca o provocare din partea agentului statului, instanta are obligatia de a examina si de a lamuri cauza sub toate aspectele in vederea aflarii adevarului  si sa actioneze in consecinta.

Audierea investigatorilor prin intermediul mijloacelor audio-video cu imaginea si vocea distorsionate ridica o alta problema.Nu exista nicio garantie ca persoana audiata este investigatorul sau ca in sala nu sunt prezente si alte persoane care sa-l ajute sa raspunda la intrebarile inculpatilor. O solutie ar fi fost ca in sala in care era prezent investigatorul sa se fie un alt judecator care sa se asigure ca totul se desfasoara in conditiile legii, sa procedeze la identificarea persoanelor audiate, care sa ia masuri  si sa se asigure ca nu sunt prezente alte persoane in sala care sa influenteze sau sa ajute martorul , iar la terminarea sedintei sa incheie un proces verbal  urmand a fi depus la dosarul cauzei.

Din analiza jurisprudentei CEDO ( Kostovski contra Olanda, Van Mechelen  si altii contra Olanda – incalcare art. 6 alin. 3 lit d din Conventie) rezulta ca trebuie   asigurat   un   echilibru  intre   protectia drepturilor martorilor  si garantiile dreptului la aparare al acuzatului.

Procedura din fata instantei poate compensa dificultatile cu care   se   confrunta   apararea   atunci   cand,   spre   exemplu,   judecatorul   a   putut   interoga   martorul pentru   a-si   forma   o   parere   asupra   personalitatii   sale  si   pentru   a   putea   evalua   credibilitatea acestuia.Curtea  reclama,  in acest sens, existenta  unui contact   vizual   cu   martorul   pentru   a   oferi   apararii   posibilitatea   de  a   observa   comportamentul acestuia  si limbajul non-verbal.

 

 

Vom avea in continuare un proces echitabil ?

In data de 7 iunie 2013 a avut loc un nou termen in dosarul Moravita-lotul 1.

Dupa audierea martorilor, instanta, in temeiul art. 329 alin.(3) CPP, a pus  in discutie anumite cereri, desi acestea fusesera admise la un termen anterior.

Cererile care au fost puse in discutie vizau inregistrarile audio-video.Mai exact, mai multi inculpati au solicitat instantei sa ceara DNA de a pune la dispozitie inregistrarile audio-video  integrale efectuate in cauza.

Instanta a solicitat avocatilor sa indice temeiul legal al acestor cereri.

Iata care a fost rationamentul instantei :

Articolul 91^3  CPP prevede urmatoarele :

„Convorbirile sau comunicarile interceptate si inregistrate care privesc fapta ce formeaza obiectul cercetarii sau contribuie la identificarea ori localizarea participantilor sunt redate integral intr-un proces-verbal (…) .

La procesul-verbal se ataseaza, in plic sigilat, o copie a suportului care contine inregistrarea convorbirii.

Suportul original se pastreaza la sediul parchetului, in locuri speciale, in plic sigilat, si va fi pus la dispozitia instantei, la solicitarea acesteia.

Dupa sesizarea instantei, copia suportului care contine inregistrarea convorbirii si copii de pe procesele-verbale se pastreaza la grefa instantei, in locuri speciale, in plic sigilat, la dispozitia exclusiva a judecatorului sau completului investit cu solutionarea cauzei. „

Instanta, interpretand intr-un sens restrict aceste dispozitii, afirma ca parchetul nu avea obligatia sa puna la dispozitie odata cu sesizarea instantei inregistrarile integrale efectuate in cauza , ci doar cele care privesc fapta ce formeaza obiectul cercetarii.

Interpretand in sens restrictiv dispozitiile art. 91^3 CPP acest rationament este corect , dar, in acelasi timp,  incalca toate principiile si garantiile unui proces echitabil. 

Daca ar  exista o provocare in cauza, ar avea parchetul vreun interes sa inainteze acele inregistrari din care rezulta provocarea catre instanta? Evident ca nu, motivand ca  acele inregistrari nu privesc fapta supusa judecatii.

Am invocat in prezenta cauza incalcarea principiului loialitatii in adminstrarea probelor, mai exact existenta unei provocari din partea agentului sub acoperire si am solicitat instantei sa ceara DNA punerea  la dispozitie a tuturor mijloacelor de proba administrate in faza urmaririi penale, respectiv suporturile optice pe care s-au stocat convorbirile purtate in mediul ambiental.

Inregistrarile pe care le-am indicat in cererea pentru administrarea unor probe in aparare au fost puse la dispozitie de catre DNA cu ocazia prezentarii materialului de urmarire penala, insa acestea nu au mai fost trimise instantei la momentul sesizarii acesteia.

Jurisprudenta recenta a CEDO privind art.6 din Conventie, statueaza  obligatia instantelor interne de a efectua o examinare atenta a materialului de urmarire penala atunci cand un acuzat invoca provocarea din partea agentilor sub acoperire  [a se vedea Ramanauskas impotriva Lituaniei, pct. 49-61; ; Bykov impotriva Rusiei , pct. 88-93 si Constantin si Stoian impotriva Romaniei, pct. 54 ].

Stabilirea lipsei provocarii revine parchetului, iar in lipsa unei atare probe contrare, instanta trebuie sa examineze faptele cauzei si sa ia masurile necesare pentru descoperirea adevarului in scopul determinarii daca a existat  sau nu o provocare, iar, in caz afirmativ,  trebuie sa traga concluzii in conformitate cu Conventia [a se vedea Ramanauskas impotriva Lituaniei pct. 70].

Instanta avand obligatia de a lamuri cauza sub toate aspectele, exercita atributiile in mod activ, in vederea aflarii adevarului (art. 287 CPP) si poate solicita DNA sa puna la dipozitie suportul original care contine inregistrarile integrale (art. 91^3 alin 3 CPP).

Sarcina administrarii probelor in procesul penal revine (…) instantei de judecata, iar la cererea acesteia orice persoana care cunoaste vreo proba sau detine vreun mijloc de proba este obligata sa le aduca la cunostinta sau sa le infatiseze (art. 65 CPP).

Din prisma art. 6 din Conventie – dreptul la un proces echitabil

Ca o garantie a respectarii drepturilor omului, Conventia prevede in art.6, pct.1 dreptul oricarei persoane la un proces echitabil: ”Orice persoana are dreptul de a-i fi examinata cauza in mod echitabil, public si intr-un termen rezonabil, de catre un tribunal independent si impartial, stabilit prin lege, care va hotari (…) asupra temeiniciei oricarei acuzatii in materie penala indreptata impotriva sa.” 

Rezulta ca, in acceptiunea Conventiei, dreptul la un proces echitabil are mai multe componente si anume: accesul liber la justitie; examinarea cauzei în mod echitabil, public si intr-un termen rezonabil; examinarea cauzei de catre un tribunal independent, impartial, stabilit prin lege; publicitatea pronuntarii hotararilor judecatoresti.

Accesul efectiv la o instanta presupune dreptul de a avea acces la toate probele aflate la dosarul cauzei. Ducand mai departe acest rationament, Curtea a stabilit ca, in anumite circumstante, inadmisibilitatea unei probe decisive sau imposibilitatea contestarii unei probe importante administrate de partea adversa lasa fara continut dreptul de acces la o instanţă.

Aceste probleme sunt in mod traditional analizate prin prisma articolului 6 paragraf 1 – egalitatea armelor sau a articolului 6 paragraf 3 d) – citarea si interogarea martorilor, insa, ele pot intra in discutie si prin prisma principiului fundamental al accesului la justitie.