Tupeu si atitudine


In data de 28 februarie seful DNA Daniel Morar a acordat un interviu Hotnews.In acest interviu Morar si-a aratat nemultumirea in legatura cu dosarele  in care mai multi vamesi si politisti de la vamile din vestul tarii au fost trimisi in judecata in sensul ca aceste dosare trebuia sa fie judecate de Curtea de Apel.

„Şi am pierdut şase luni de zile prin rezolvarea conflictului negativ de competenţa şi mi se spune de către colegi că abia acum, la începutul acestui an, Curtea Supremă de Justiţie a dat regulator de competenţe şi a spus: se judecă de către Curtea de Apel. Adica ce am spus noi la început”, a declarat Daniel Morar.

Din pacate, domnule Morar va inselati si dati dovada ca nu cunoasteti prevederile legii.Ati afirmat ca „unul dintre inculpaţi era ofiţer de poliţie si atunci competenţa de judecată aparţine în primă instanţă Curţii de Apel”.Fals, domnule Morar ar trebui sa va mai documentati.Prevederea la care faceti referire este art.64 din Statutul politistului(Legea 360/2002) care a fost abrogat in 2005, acum mai bine de 6 ani.Colegii dumneavoastra procurori au stabilit competenta prin aplicarea Legii 218/2002 si au gresit grav.Legea 218/2002 este legea privind organizarea si functionarea Politiei Romane.Ea nu poate fi aplicata Politiei de Frontiera, care este o structura separata a MAI cu propria lege de organizare si functionare adica OUG 104/2001.Mai mult de atat, domnule Morar, in Legea 364/2004 privind organizarea si functionarea politiei judiciare, la art.10 se prevede foarte clar ca lucratorilor politiei judiciare li se aplica statutul politistului si atentie actele normative în vigoare care reglementează activitatea structurilor din care fac parte.

Deci domnule Morar puteti explica cum colegii dumneavoastra i-au aplicat unui ofiter al politiei de frontiera legea politiei romane?Imposibil.

ICCJ nu a facut decat sa tina spatele inca odata DNA si mai ales sa-si salveze propria piele.ICCJ a fost cea care a confirmat mandatele de arestare, avand obligatia sa verifice legalitatea arestarii.Arestarile au fost nelegale fiind date de o instanta necompetenta respectiv Curtea de Apel Bucuresti( vezi Calmanovici contra Romania). De aceea ICCJ a trimis dosarele spre solutionare curtilor de apel.Mai ales ca aceasta eroare afecteaza toate dosarele respectiv Moravita, Naidas, Albita si Siret.

Judecatorul care a solutionat conflictul de competenta a comis un mare abuz.Vom vedea motivarea pe care o va da astfel incat sa nu fie vadit contrara rationamentului juridic.Solutia pe care a dat-o acest judecator de curte suprema  este imposibil de motivat.Abuzul acesta va fi sanctionat la un moment dat.Ca si multe altele.

In concluzie, domnule Morar, fiti un adevarat profesionist si nu dezinformati.Mai bine abtineti-va de la declaratii daca colegii dumneavoastra au facut greseli.Inalta Curte va salvat inca o data de la un esec rasunator.Nu incercati sa puneti presiune pe judecatori pentru a grabi judecarea in prima instanta.

Cat despre judecatorii de Curtea de Apel Timisoara au dovedit ca inca mai traim intr-un stat de drept atunci cand au declinat cauza spre tribunal sesizand eroarea comisa de organele de urmarire penala.

Toti cei care au facut abuzuri in acest dosar, politisti, procurori si judecatori, trebuie sa se gandeasca ca la un moment dat vor raspunde pentru faptele lor.

Intr-un fel sau altul…


Spune-ti parerea...

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: