Sprijinul chestorului Buda acordat DNA in dosarul Moravita (I)


Chestor Ioan Buda, Seful Politiei de Frontiera Romane: „Am sprijinit actiunea DNA si DGA din vami.”

Asta declara Seful Politiei de Frontiera Romane, la 1 martie 2011, cu o zi inainte ca acesta sa fie audiat in Comisia pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională din Camera deputatilor.

La data de 1 februarie 2012 am solicitat Comisie  pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională sa-mi comunice daca , cu prilejul audierii chestorului Ioan Buda , acesta a precizat si detaliat modul in care a sprijinit actiunea DNA si DGA din vami.

In raspunsul primit se precizeaza ca : „luând în considerare că pe timpul audierii domnului chestor Ioan Buda, din data de 2 martie 2011, acesta nu a putut oferi informaţii suplimentare,  vă precizăm că nici după audiere, membrii Comisiei pentru apărare nu au intrat în posesia unor date şi informaţii din care să rezulte “modul în care acesta a cooperat cu DGA şi DNA” .

Sprijinul pe care chestorul Ioan Buda, seful Politiei de Frontiera l-a acordat DGA si DNA s-a concretizat sub 2 aspecte:

Primul aspect a fost acela al infiltrarii  investigatorului Voda Mihai Cristian in cadrul IJPF Timis.

Al doilea aspect a fost acela de a sustine asa-zisa influenta pe care agentul Voda Cristian Mihai se lauda ca o are.

Si acum vom detalia putin cele doua aspecte.

DGA a solicitat sprijinul sefului IGPF pentru infiltrarea investigatorului in  cadrul IJPF Timis sub identitatea fictiva Voda Mihai Cristian.Drept urmare, legenda creata a fost urmatoarea:

Incepand cu data de 15.08.2010 agentul a fost mutat la cerere prin Ordin al Inspectorului General al Jandarmeriei Romane , de la Inspectoratul de Jandarmi Judetean Bihor la Inspectoratul General al Politiei de Frontiera Romane – Inspectoratul Judetean al Politiei de Frontiera  Timis.

Ulterior mutarii la cerere, agentul de politie a fost numit cu data de 15.08.2010, prin Dispozitie a Sefului Inspectoratului Judetean al Politiei de Frontiera Timis Iures Cornel, in functia de agent de politie in cadrul Sectorului Politiei de Frontiera Deta- Compartimentul Ture serviciu.

Incepand cu 10.10.2010 agentul de politie a fost detasat de la Sectorul Politiei de Frontiera Deta – Compartimentul Ture serviciu din cadrul IJPF Timis, la Sectorul Politiei de Frontiera Moravita – Compartimentul Ture Serviciu.

Toate aceste modificari ale raporturilor de serviciu  s-au realizat prin acte administrative cu caracter individual, respectiv dispozitii emise de persoanele competente potrivit actelor normative in vigoare .

Aceste aspecte privind incadrarea agentului VCM in Politia de Frontiera au fost recunoscute si de catre ITPF Timisoara, in cadrul unui proces cu mine, care este in desfasurare si care are ca obiect comunicarea numarului actului adminstrativ prin care VMC a fost numit la IJPF Timis.

Incadrarea agentului Voda Mihai Cristian s-a realizat de catre seful IGPF chestor Buda Ioan si seful IJPF Timis comisar Iures Cornel,  cu incalcarea tuturor normelor legale in vigoare ce reglementeaza mutarea, transferul, incadrarea sau numirea in unitatile MAI, prin emiterea in mod abuziv a unui ordin fictiv de  mutare  de la I.J.J. Bihor la I.J.P.F. Timis si a unei dispozitii ilegale de numire in functia de agent de politie.

Lucratorul DGA Voda Mihai Cristian a fost incadrat la IJPF Timis – SPF Deta prin dispozitia S 1109279/30.08.2010, incepand cu data de 15.08.2010, cu mult inainte de a fi autorizat in vreun dosar penal.Autorizarea ca investigator a lui VMC a fost in 3 septembrie 2010 in dosarul 246/P/2010 instrumentat de DNA.

Totodata , inainte de a fi autorizat, VMC s-a aflat in posesia unei carti de identitate emisa ilegal (fals intelectual), din moment ce nici un act normativ in vigoare nu prevede posibilitatea legala a autoritatilor emitente de a elibera documente de identitate sau legitimatii false.

In consecinta, lucratorul DGA cu identitate conspirata Voda Mihai Cristian s-a aflat intr-o institutie publica, sub o identitate falsa, in calitate de politist de frontiera, calitate dobandita in mod ilegal.

Articolul 13 din Legea 544/2001 privind accesul liber la informatii de interes public prevede ca : „Informatiile care favorizeaza sau ascund incalcarea legii de catre o autoritate sau o institutie publica nu pot fi incluse in categoria informatiilor clasificate si constituie informatii de interes public. „

De observat pozitia duplicitara a Directiei Generale Anticoruptie.

In timp ce in 15 august 2010 aceasta solicita sprijinul conducerii IGPF si IJPF Timis pentru infiltrarea lui VMC, ulterior la data 5 octombrie 2010 aceeasi DGA prin adresa cu nr. P/1233049/S.A./05.10.2010 sesiza DNA in legatura cu  implicarea  conducerii IGPF si IJPF Timis in savarsirea infractiunilor de coruptie, citez:” […] o alta parte din bani este data superiorilor din conducerea IJPF Timis si IGPF  pentru asigurarea mentinerii lor pe functiile pe care le detin in prezent in cadrul SPF Moravita”.

Cu toate astea, procurorul DNA Viorel Cerbu, fara a efectua nici un fel de verificari prealabile privind veridicitatea si  pertinenta sesizarii DGA referitoare la persoanele cu functii de conducere din cadrul IGPF si IJPF Timis implicate in acte de coruptie, a dezvaluit in mod nepermis secretul actiunilor intreprinse de DNA fata de persoanele suspectate de implicare in activitati infractionale , dand posibilitatea sustragerii acestora din contextul starilor de fapt , care ar fi putut releva implicarea sau neimplicarea lor in savarsirea infractiunilor investigate de catre DNA.

In partea a doua a articolului voi vorbi despre celalalt aspect privind sprijinul acordat de chestorul Ioan Buda, seful Politiei de Frontiera.

 


Spune-ti parerea...

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: