Fostul adjunct al sefului IJPF Timis, Mudure Ioan : „Am aflat la sfarsitul lunii septembrie 2010 ca Voda este investigator sub acoperire .” Mutarea lui Dragomir a fost facuta pentru a sprijini ancheta DNA, insa nu in mod exclusiv .


Vineri, 8 noiembrie 2013 a avut loc un nou termen de judecata in dosarul „Moravita”.Iata cum s-a desfasurat aceasta sedinta de judecata :

La acest termen, sedinta de judecata nu a fost condusa de judecatorul care a judecat pana acum cauza, respectiv judecatoarea Vasilica Sandovici, ci de o alta judecatoare si anume Anca Nacu.

Compunerea instantei este prevazuta la art. 292 CPP si prevede ca se mentine acelasi complet de judecata  in tot cursul judecarii cauzei. Cind aceasta nu este posibil, completul se poate schimba pina la inceperea dezbaterilor.La dosar nu exista o cerere de abtinere din partea judecatoarei Vasilica Sandovici.

Dupa apelarea cauzei, instanta a pus in discutie, din oficiu, omiterea audierii martorului Iures Cornel, raportat la actele medicale aflate la dosarul cauzei, in care se mentioneaza diagnosticul si traumatismele suferite de acesta. In aceasta situatie  instanta a apreciat ca se impune omiterea audierii acestui martor.

Aceasta „cerere” a instantei este lipsita de orice fundament.In documentele medicale existente la dosarul cauzei niciunde nu este precizat de catre comisia medicala ca Iures Cornel s-ar afla in imposibilitatea de a da o declaratie, mai ales ca incepand cu data de 15 noiembrie martorul se va prezenta la serviciu.

Daca rationamentul instantei de judecata este corect si din actele medicale rezulta imposibilitatea audierii, atunci aceste documente medicale l-ar putea face pe Iures Cornel incompatibil cu profesia de politist.

Un alt aspect este acela al interpretarii documentelor medicale de catre instanta de judecata.Dupa cum am spus, comisia medicala nu a facut nicio referire privind imposibilitatea audierii lui Iures Cornel, desi aceasta era cea mai in masura sa o faca.Cu toate acestea , instanta a apreciat ca se impune omiterea audierii martorului.

Un ultim aspect este acela ca nici macar martorul nu a solicitat sa nu fie audiat, ci a solicitat audierea prin mijloace audio-video.

Niciunde in codul de procedura penala nu este prevazuta sintagma „omiterea audierii martorului”.

Articolul 329 CPP prevede la alin.(1) ca procurorul si partile pot renunta la martorii pe care i-au propus, iar alin.(2) prevede ca dupa punerea in discutie a renuntarii, instanta poate dispune ca martorii sa nu fie ascultati, daca audierea nu mai este necesara.

Din interpretarea acestor dispozitii rezulta faptul ca singurii care pot renunta la audierea unui martor sunt procurorul si partile, dar nu si instanta de judecata, care are rolul de a admite sau respinge audierea martorilor si nu de a renunta la audierea lor.

Este adevarat ca art.329 alin.(1) CPP prevede ca daca in cursul cercetarii judecatoresti administrarea unei probe anterior admisa apare inutila, instanta, dupa ce asculta procurorul si partile, poate dispune ca acea proba sa nu fie administrata.Insa, in aceasta situatie  nu a fost vorba de asa ceva.Instanta nu a apreciat ca aceasta proba este inutila, ci ca se impune doar omiterea audierii martorului din motive medicale.

In opinia mea , instanta nu a respins audierea martorului, ci doar a amanat din motive medicale audierea martorului la acest termen, mai ales ca judecatoarea Vasilica Sandovici cea care a condus acest proces pana acum, a admis audierea lui Iures Cornel.

a omite = A lăsa la o parte în mod voit; a trece sub tăcere (sursa DEX)

De asemenea, instanta a dispus audierea la termenul urmator din data de 22.11.2013 a martorului Buda Ioan prin videoconferinta. Aceasta masura dispusa de instanta  nu are niciun temei legal si, la fel ca  audierea lui Mudure Ioan prin video-conferinta, este o incalcare a procesului echitabil prevazut de art. 6 din Conventie.

In primul rand, martorul Buda Ioan nici macar nu a solicitat audierea sa prin mijloace audio-video.Instanta a luat aceasta hotarare din proprie initiativa.

In al doilea rand, regula este ca martorii sa fie audiati in sala de judecata, pentru ca instanta sa observe in mod direct martorul in scopul aprecierii credibilitatii acestuia. Ei sunt obligati sa se prezinte de buna voie la locul, ziua si ora aratate in citatie, asa cum prevede art. 83 CPP. In cazul in care un martor nu se prezinta fara a avea o justificare intemeiata  el poate fi adus silit, cu mandat de aducere (art. 327 alin.(5) CPP) .

Exista cazuri cand martorii pot fi audiati prin mijloace audio-video, respectiv martorii protejati sau investigatorii sub acoperire (art. 86^1 si 86^2 CPP).

Mai departe s-a procedat la audierea martorului Mudure Ioan Vasile, fost adjunct al sefului IJPF Timis in perioada februarie 2010 – februarie 2011.

Martorul a fost intrebat ,concret, cine anume l-a propus pe Dragomir sa fie detasat la SPF Moravita.

A fost nominalizat in sedinta de comanda si a fost propus de catre mine .Eu l-am propus pe Dragomir intrucat  aveam incredere in capacitatile sale profesionale.Am avut aprecieri pozitive din partea sefului sau de sector si adjunctul acestuia, in sensul ca este un bun profesionist  si acest lucru m-a facut sa-l nominalizez pentru a fi detasat la Moravita”, a raspuns martorul.

Martorul Caplescu Mihai, seful biroului Resurse Umane din cadrul IJPF Timis, a declarat in fata instantei ca el a facut propunerea ca Dragomir sa fie detasat la SPF Moravita.

Asadar, unul din cei doi martori denatureaza adevarul. Conform procesului-verbal de sedinta nr. 1129236 din 08.10.201, propunerea a fost facuta de Caplescu Mihai, iar adjunctul sefului IJPF Timis,  Mudure Ioan,  doar a solicitat detasarea unui ofiter din cadrul altui sector, fara sa nominalizeze o persoana anume.Nominalizarea a facut-o seful MRU, Caplescu, si a motivat prin faptul ca „insp. pr. Dragomir si-a mai desfasurat activitatea la SPF Moravita si cunoaste specificul raionului de responsabilitate „

Privind astfel lucrurile, sustinerile martorului Mudure Ioan apar mincinoase, mai ales ca acesta sustine ca el este cel care a facut nominalizarea in urma aprecierilor primite de la cms.sef Slabu Gheorghe, adjunct sef SPF Deta, la acea data.

Mai departe martorul a fost intrebat daca in afara acestor motive pe care sustine ca au stat la baza detasarii de la Deta la Moravita, s-a aflat si solicitarea expresa a DNA ca Dragomir sa fie nominalizat pentru a fi detasat de la Deta la Moravita?

„A fost o decizie manageriala asumata de conducerea IJPF si nu am avut o solicitare a DNA in acest sens.”

Desi la aceasta intrebare martorul neaga ca ar fi existat o solicitare a DNA pentru ca Dragomir sa fie detasat de la SPF Deta la SPF Moarvita, la urmatoarele doua intrebari lucrurile se schimba.Martorul este intrebat daca  stia ca agentul Voda este ,de fapt, investigator sub acoperire?

„Am aflat la sfarsitul  lunii septembrie ca VMC este investigator sub acoperire,  la acea data fiind coleg cu domnu Dragomir la SPF Deta.”

Detasarea lui Dragomir impreuna cu investigatorul Voda s-a facut pentru a sprijini ancheta DNA ?

„Mutarea lui Dragomir si a investigatorului Voda de la Deta la Moravita nu a fost facuta exclusiv pentru a sprijini ancheta DNA.”

Din aceste raspunsuri ale martorului rezulta doua aspecte , faptul ca inainte de sedinta de conducere prin care s-a dispus detasarea mea la Moravita, conducerea IJPF Timis stia ca agentul Voda este investigator sub acoperire si faptul ca aceasta mutare a avut un caracter disimulat, adevaratul motiv fiind de fapt sprijinirea anchetei DNA , fapt confirmat de catre adjunctul sefului IJPF Timis.

Vom vedea mai departe ce va declara seful IJPF Timis Iures Cornel cand va fi audiat, marturia lui, in acest nou context, fiind deosebit de importanta pentru lamurirea cauzei sub toate aspectele.

O alta intrebare adresata martorului a fost daca raportat la analizele primite de la biroul CIT,  traficul de tigari era in scadere sau in crestere.

„La momentul la care s-a decis mutarea lui Dragomir crescusera confiscarile de tigari in vama si pe caile de comunicatii.”

Conform Analizei nr. 1136032 din 06.10.2010 a activitatii SPF Moravita pentru  perioada ianuarie-septembrie 2010 rezulta urmatoarele date :

Tigari confiscate in perioada ianuarie-septembrie 2010 : 98.090 pachete fata de

Tigari confiscate in perioada ianuarie-septembrie 2009 : 204.602 pachete

Din aceasta analiza comparativa rezulta ca in anul 2010 confiscarile de tigari scazusera cu mai mult de 60% fata de aceeasi perioada a anului trecut 2009.

Urmatorul termen de judecata este in 22 noiembrie 2013 cand urmeaza sa fie audiati toti martorii, precum si chestorul Buda Ioan.


Spune-ti parerea...

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: