Sandu v. R. Moldova – ultima hotarare pronuntata de CEDO in materia provocarii(entrapment)


La data de 11 februarie 2014, Curtea Europeana a constatat existenta unei provocari (entrapment) din partea politiei in cauza SANDU v. REPUBLICA MOLDOVA.

Victor Sandu este un cetatean al Republicii Moldova si la momentul petrecerii faptei ocupa functia de manager la o clinica veterinara de stat.

In data de 25 septembrie 2006 o persoana C. a venit la biroul acestuia si si-a exprimat dorinta de a-si vaccina cainele si de a obtine un document care sa-i permita sa calatoreasca cu cainele in afara teritoriului.

Sandu i-a raspuns ca acesta procedura ( obtinerea documentului de calatorie pentru caine) poate dura intre doua si  trei luni de zile, dar ca poate rezolva mai repede. In schimbul sumei de 1000 lei moldovenesti (aproximativ 63 euro), Sandu i-a spus lui C. ca va emite documentul, fara a vedea cainele, stiind , de asemenea, ca nu este vaccinat.

Imediat dupa aceasta intalnire, C. a mers la Politie, iar sub supravegherea unui procuror au fost demarate procedurile pentru organizarea flagrantului.

In aceeasi zi, C. s-a intors la clinica si i-a spus lui Sandu ca are doar suma de 4oo lei.Sandu a luat banii, a stampilat documentul (pasaportul cainelui) si a facut mentiunile necesare in pasaport. Imediat dupa ce a luat banii, ofiterii de politie au intrat in birou si au realizat flagrantul, procedand la retinerea lui Sandu.

Sandu a fost eliberat a doua zi , fiind instituita de catre procuror masura de a nu parasi localitatea.

In data de 17 aprilie 2007  prima instanta l-a condamnat la plata unei amenzi de 60.000 lei moldovenesti (aprox. 3500 euro) cu interdictia de a exercita profesia de chirurg veterinar pe o perioada de 2 ani.

Instanta de apel a mentinut hotararea primei instante.La data de 24 octombrie 2007, Curtea Suprema de Justitie a mentinut hotararea primei instante, motivarea privind inexistenta unei provocari din partea politiei (entrapment) fiind reluata cuvant cu cuvant din motivarea instantei de fond.

Examinand cauza, Curtea Europeana  a constatat incalcarea art. 6 din Conventie in ceea ce priveste existenta unei provocari (entrapment) din partea politiei.

Pentru a ajunge la o asemenea concluzie, Curtea a tinut cont de urmatoarele :

Curtea a reiterat principiile generale privind conceptul de „entrapment” statuate in hotararile  Ramanauskas v. Lituania si Teixeira de Castro v. Portugalia. De asemenea, Curtea a reiterat faptul ca atunci cand un acuzat sustine faptul ca a fost victima unei provocari /capcane (entrapment) din partea politiei, instanta nationala are obligatia de a efectua o examinare atenta a materialului de urmarire penala si de a lua masurile necesare pentru descoperirea adevarului in scopul determinarii daca a existat  sau nu o provocare, iar, in caz afirmativ, sa procedeze la excluderea probelor obtinute in acest mod.

In speta de fata, pentru a verifica daca acuzatul a fost provocat la comiterea infractiunii, Curtea trebuie sa determine daca a existat o presupunere rezonabila ca acuzatul era implicat in activitati infractionale anterior contactului cu C., care a actionat sub coordonarea procurorului.Mai precis, Curtea trebuie sa stabileasca daca acuzatul ar fi comis infractiunea in absenta provocarii invocate.

Curtea retine ca acuzatul a sustinut in fata instantelor nationale ca C. nu ar fi avut niciodata un caine, astfel ca nu avea niciun motiv intemeiat sa vina biroul sau si sa ceara documente privind vaccinarea cainelui.Pasaportul cainelui aflat la dosarul cauzei apartine unui alt animal decat cel mentionat de C. in declaratia sa data in fata politiei (rasa si varsta diferite).Mai mult decat atat, pasaportul apartine unei alte persoane , si nu lui C. .

Curtea mentioneaza ca instantele nationale ar fi trebuit sa analizeze aceste neconcordante sustinute de acuzat. Curtea reitereaza faptul ca stabilirea lipsei provocarii revine acuzarii, iar in lipsa unei atare probe contrare, autoritatile judiciare trebuie sa examineze faptele cauzei si sa ia masurile necesare pentru descoperirea adevarului in scopul determinarii daca a existat  sau nu o provocare.

Curtea retine ca instantele nationale in loc sa analizeze cele sustinute de acuzat, acestea si-au fundamentat hotararea pe declaratia data de C. si pe faptul ca acuzatul a luat banii oferiti de C. .In alte cuvinte, desi acuzatul a pus la indoiala credibilitatea lui C., instantele nationale nu au analizat credibilitatea sustinerilor lui C. si, totodata, posibilitatea  ca C. sa fi provocat comiterea infractiunii din alte motive.

Curtea retine ca nu existau suspiciuni rezonabile privind implicarea a acuzatului in activitati infractionale inainte de evenimentul propriu-zis si ca nu a existat nicio proba referitoare la predispozitia acestuia de a comite infractiuni.

In concluzie, Curtea stabileste ca instantele nationale nu au examinat daca actiunea lui C. a avut ca efect provocarea infractiunii sau daca a existat vreo proba ca infractiunea ar fi fost comisa fara aceasta interventie.Chiar daca instantele nationale au avut motive sa creada ca a existat o provocare (entrapment), totusi nu au analizat elementele de drept si de fapt relevante, care ar fi putut face distinctia intre o capcana si o activitate judiciara legitima.


Spune-ti parerea...

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: