Sentinta lotul 1 Moravita :” …Daca autoritatile statului nu ar fi tolerat astfel de activitati infractionale, pe o perioada intinsa in timp, nu s-ar fi ajuns la asemenea amploare…”.Instanta se refera la DNA si dosarul 54/P/2008 privind vama Moravita.


In Sentinta pronuntata in dosarul Moravita 1, instanta a retinut ca  circumstanta atenuanta in favoarea inculpatilor atitudinea pasiva a statului si lipsa de reactie a autoritatilor care au tolerat o astfel de activitate infractionala pe o perioada intinsa in timp, precizand ca:

” Exista probe la dosar ca despre faptele inculpatilor se stia cu mult timp in urma de la monitorizare, cercetari cu privire la acest ,,fenomen infractional” la granita romano-sarba, fiind demarate inca din anul 2008, in dosarul nr. 54/P/2008 al D.N.A., care nu s-a mai finalizat .

Procurorii DNA vorbesc in rechizitoriu despre o activitate infractionala anterioara declansarii cercetarilor ca si cum ar fi aflat prima oara despre asa ceva, uitand parca de dosarul instrumentat cu doi ani inainte. Mai ales in contextul in care unul din procurorii care au intocmit rechizitoriu in dosarul Moravita  a instrumentat si dosarul din 2008, respectiv Cerbu Ioan Viorel, adjunctul sefului Sectiei 1 a DNA.

Iata modul in care  relatau procurorii DNA despere perioada 2008-2010:

„Gravitatea acestui cadru infracţional este accentuată şi de numeroasele referiri (rezultate din convorbirile ambientale aflate la dosar) ale membrilor grupării criminale la perioada anterioară declanşării cercetărilor în acest dosar, când, aşa cum au evocat interlocutorii, se obţineau din această activitate infracţională sume de bani de ordinul zecilor de mii şi chiar sutelor de mii de euro pe fiecare tură de serviciu, precum şi invocarea unei „protecţii” din partea şefilor ierarhici, până la nivelul structurilor centrale, obţinută în schimbul remiterii unei părţi din acele foloase.”

Seful Sectiei 1 in perioada instrumentarii ambelor dosare privind vama Moravita a fost Papici Lucian.

Dosarul 54/P/2008 a fost „ingropat” prin conexarea la noul dosar Moravita.Desi a fost conexat, la dosar nu au fost atasate inregistrarile ambientale efectuate de catre investigatorul folosit in cauza, nici autorizatiile de interceptare dispuse de Curtea de Apel Bucuresti pe numele sefilor IJPF Timis si DPF Timisoara si nici procesele-verbale de redare a convorbirilor telefonice.

Iata cateva documente care dovedesc faptul ca DNA stia foarte bine despre „activitatea” derulata in PTF Moravita precum si despre persoanele implicate :

28092014082280920140812809201408328092014084280920140852809201408628092014088

Avand in vedere aceste aspecte, se impun cateva intrebari :

1.De ce Dosarul 54/P/2008 nu a fost finalizat?

2.Cat de sus ducea acest dosar si la ce persoane influente, din politica si MAI se putea ajunge sau se ajunsese?

3.Cine raspunde pentru prejudiciul creat statului in perioada 2008-2010, perioada in care DNA, desi stia ce se intampla, nu a intervenit in niciun fel?

4.Exista vreo legatura intre demisia ministrului de interne Dan Nica in octombrie 2009 si dosarul 54/P/2008?

5.Este intamplator faptul ca imediat dupa demisia lui Dan Nica, sefia MAI a fost preluata de Vasile Blaga?

6.Are vreo legatura cu dosarul 54/P/2008 faptul ca Vasile Blaga, primul lucru pe care l-a facut ca ministru, la o zi dupa numire, a fost schimbarea sefului DGA si numirea in aceasta functie a prietenului sau Liviu Popa?

Cateva raspunsuri si mai multe intrebari in articolele viitoare.


Spune-ti parerea...

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: