Capcana judiciara (entrapment) din prisma legislatiei si jurisprudentei americane


In legislatia statelor europene nu gasim o definitie a „capcanei”, vorbindu-se fie despre „provocare”, fie despre „principiul loialitatii probelor”.
Capcana – entrapment – este o tehnica speciala de investigatie care isi are originea in Statele Unite ale Americii.

Definitia capcanei in legislatia penala americana este urmatoare :

(1) Un oficial al statului, cu atributii de aplicare a legii sau o persoana care actioneaza in colaborare cu acesta, comite o capcana daca, in scopul obtinerii de probe privind comiterea infractiunii, el induce sau incurajeaza o alta persoana sa se angajeze intr-un comportament ce constituie o astfel de infractiune, prin :
(a) declaratii false cu buna stiinta concepute pentru a induce convingerea ca un astfel de comportament nu este interzis;
sau

(b) utilizarea de metode de convingere sau de stimulare care creeaza un risc semnificativ ca o astfel de infractiune va fi comisa de o alta persoana, decât cele care sunt gata sa o comita.
(2)O persoana urmarita penal pentru o astfel de infractiune va fi achitata in cazul in care dovedeste cu preponderenta, pe baza de probe, ca comportamentul sau a avut loc ca raspuns la o capcana.

Cand se invoca existenta unei capcane, inculpatul nu neaga comiterea faptelor care constituie infractiuni, ci mai degraba sustine ca, pentru motive de ordine publica, nu ar trebui sa fie condamnat.
Pentru examinarea existentei unei capcane sunt avute in vedere doua teorii, denumite conventional „testul subiectiv” si „testul obiectiv”.
Testul subiectiv privind exisitenta capcanei a fost abordat pentru prima data de catre Curtea Suprema a Statelor Unite ale Americii in 1932 in cauza Sorrells c. Statele Unite ale Americii .
Un agent al Guvernului a fost infiltrat in apropierea inculpatului, dandu-se drept un turist. Agentul a sustinut ca el si inculpatul au fost membri ai aceleiasi divizii ai Armatei in primul razboi mondial, si dupa impartasirea unor povesti, agentul i-a solicitat inculpatului sa-i vânda niste whisky. In timp ce inculpatul a negat initial cererea, dupa mai multe mai multe insistente, inculpatul i-a vândut o jumatate de litru de whisky, dupa care a fost acuzat de incalcarea Legii nationale privind Prohibitia. La proces, judecatorul a refuzat sa supuna atentiei juriului problema existentei unei capcane, insa ulterior, dupa o analiza atenta a probelor, Curtea Suprema a constatat ca a fost o eroare sa nu se prezinte
problema capcanei juriului si retrimis cauza pentru o examinare suplimentara.

In cauza Sorrells, Curtea a statuat ca apararea sub forma existentei unei capcane este pertinenta ” in cazul in care conceperea infractiunii provine de la oficiali ai Guvernului, care au implantat in mintea unei persoane nevinovate dispozitia de a comite presupusa infractiune si a provocat comiterea ei, pentru ca aceasta sa fie acuzata in justitie”.

In Sorrells si Sherman examinarea existentei capcanei prin prisma testului subiectiv se concentreaza exclusiv pe faptul daca inculpatul a fost predispus la comiterea infractiunii de care este acuzat.
Insa, un test care verifica caracterul si predispozitia inculpatului, mai degraba decât comportamentul politiei pierde din vedere motivul de baza pentru care este invocata capcana. Activitatea politiei nu poate varia in functie de persoana vizata. Un punct de vedere contrar incalca principiile fundamentale ale echitatiii si perpetueza ideea ca atunci când este vorba de investigarea unor activitati infractionale, orice este permis. Infractiuni din trecut nu pot afecta pentru totdeauna o persoana si sa-l expuna practicilor politiei privind intinderea unei capcane, practici de care cetateanul obisnuit este protejat.
Testul obiectiv a fost sustinut puternic si persistent de opiniile minoritare in fiecare dintre deciziile pronuntate de Curtea Suprema mentionate anterior, precum si in jurisprudenta recenta a Curtii Supreme (Statele Unite v. Russell, ) Dovezile privind predispozitia sunt lipsite de relevanta in cadrul test obiectiv.

Testului obiectiv se axeaza pe natura activitatii desfasurate de organele de ancheta, pentru a stabili daca comportamentul agentilor statului scade sub standarde privind utilizarea corecta a puterii statului, astfel incât, chiar daca vinovatia inculpatului este stabilita, metodele utilizate in numele statului, pentru a obtine condamnarea nu pot fi admise.
Sustinatorii testului obiectiv sustin ca acesta ofera indrumare pentru oficialii cu atributii de aplicare a legii in reglementarea conduitei lor, in contrast cu testul subiectiv in care comportamentul politiei variaza in functie de predispozitia inculpatului.

Când implicarea agentului statului in activitati infractionale merge dincolo de simpla oferirea a unei oportunitati de a comite o infractiune, iar comportamentul este de tipul celor care ar putea induce sau instiga la comiterea unei infractiuni o persoana care nu este gata sau nu doreste sa o comita, atunci, indiferent de inclinatiile sau predispozitia persoanei provocate, capcana a avut loc.

De asemenea, s-a sustinut ca prin aplicarea testului obiectiv sunt evitate pericolele inerente din testul subiectiv, cum ar fi obtinerea unei condamnari pe baza unor fapte din trecutul inculpatului , care nu fac obiectul judecatii. Concentrându-se pe comportamentul agentului sub acoperire, testul obiectiv elimina pericole probatorii intr-o ancheta ampla, axata, in special, pe predispozitia inculpatului.

Judecatorul Frankfurter din cadrul Curtii Supreme a SUA , a afirmat ca „anumite comportamente ale politiei … nu pot fi tolerate intr-o societate avansata. „ ( Sherman v. Statele Unite ale Americii, Frankfurter, opinie concordanta).
El distinge doua situatii : cele in care guvernul se implica intr-o activitate infractionala aflata in curs de desfasurare si cele in care organele statului, de fapt, creeaza infractiunea. „Guvernul poate crea momeli sa prinde in capcana infractori „, a argumentat el, dar acesta nu poate crea o infractiune si apoi sa pedepseasca infractorul, care devine creatia sa. „

Un alt judecator al Curtii Supreme a SUA, Brandeis , a fost preocupat de a proteja instantele de a nu deveni partase, fara voia lor, in acuzarea persoanelor ale caror infractiuni au fost provocate de catre oficialii guvernamentali.Pentru a realiza acest lucru , Brandeis a insistat ca statul ar trebui sa initieze o capcana numai atunci cand exista suficiente informatii privind fapte concrete prin care inculpatul a incalcat legea.


2 responses to “Capcana judiciara (entrapment) din prisma legislatiei si jurisprudentei americane

Spune-ti parerea...

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: