Modul in care Curtea de Apel Timisoara a examinat provocarea invocata in dosarul lotul 1 Moravita (documente probe)


De la inceputul acestei anchete am invocat faptul ca, in ceea ce ma priveste, a existat o provocare din partea organelor judiciare la comiterea de infractiuni, prin manoperele si tehnicile nelegale folosite de DNA.
Acest lucru l-am invocat in fata instantei de fond, Curtea de Apel Timisoara.Vreau sa precizez un lucru inca de la inceput: nu am cerut instantei sa dea crezare celor sustinute de mine, ci sa examineze in mod corect si efectiv starea de fapt, prin prisma probelor, iar abia apoi sa ajunga la o concluzie.

Instanta insa a facut o examinare formala, neraspunzand la niciunul din argumentele invocate de mine si bazate pe probele administrate.

CEDO a stabilit ca atunci cand un acuzat invoca faptul ca a fost victima unei provocari, este sarcina autorităților judiciare de a examina situatia de fapt si de a lua masurile necesare pentru a aflarea adevarului, cu scopul de a stabili dacă a existat o instigare, situatie in care ele trebuie sa traga concluzii in conformitate cu Conventia (CEDO , Ramanauskas versus Lituania, par. 49-61 ).

Cu toate ca instanta a admis audierea unor martori, aceasta nu a si-a exercitat rolul activ in lamuri circumstantele in care s-a realizat detasarea mea la Moravita si daca aceasta s-a dispus la solicitarea DNA.

CEDO a stabilit ca dreptul la un proces echitabil va fi respectat numai in cazul in care inculpatul a avut in mod efectiv posibilitatea de a invoca problema provocarii.Prin urmare, nu este suficient pentru atingerea acestui scop, sa fi fost respectate garantiile generale, cum ar fi egalitatea de arme sau dreptul la aparare. (CEDO, Ramanauskas v. Lituania, par. 69)

De asemenea, instanta nu a lamurit motivele pentru care operatiunea a fost organizata (infiltrarea investigatorului la Deta, desi era vizata vama Moravita), gradul de implicare a politiei de frontiera in comiterea infractiunilor (numirea investigatorului in cadrul IJPF Timis, solicitarea primita de la DNA de a fi detasat la Moravita, motivul detasarii) precum si natura oricarei instigari sau presiuni exercitata de investigatorul sub acoperire asupra mea.

Din cele doua procese-verbale de sesizare din oficiu ale DNA, respectiv cel  in Dosarul 246/P/2010, in care au fost declansate cercetarile la SPF Deta si cel in Dosarul 269/P/2010 in care au fost declansate cercetarile la SPF Moravita, nu rezulta ca as fi fost suspectat de implicare in activitati infractionale sau ca as fi intentionat sa ma implic in asemenea activitati.

Daca ar fi existat o minima informatie ea s-ar fi regasit in sesizarea initiala a DNA, ori in dosarul Deta , ori in dosarul Moravita.

Seful MRU, Caplescu Mihai, cel care a facut propunerea ca eu sa fiu detasat la SPF Moravita, asa cum rezulta din Procesul-verbal de sedinta din 08.10.2010, a declarat in fata instantei ca “…am avut incredere in Dragomir , fiind un ofiter cu experienta, bine pregatit profesional…” , care “… imi inspira incredere” si ca pentru detasare au fost selectati politisti “…care sa nu aiba legaturi cu cei din Moravita” (declaratie Caplescu M.)

Fostul adjunct al sefului IJPF Timis, Mudure Ioan Vasile, a declarat in fata instantei ca “…aveam incredere in capacitatile sale profesionale …” si ca “… am avut aprecieri pozitive in sensul ca este un bun profesionist …”. (declaratie Mudure I.V.)

Tot referitor la acest aspect, in data de 15.01.2013 am formulat un memoriu catre conducerea MAI, solicitand sa se verifice daca detasarea mea la Moravita s-a realizat in conditii de legalitate, cu respectarea actelor normative ce reglementeaza detasarea politistilor.Conducerea MAI a directionat memoriu catre conducerea IGPF.

IGPF a trimis memoriul spre a fi examinat de catre DNA pe motiv ca “… aspectele sesizate se refera la activitatea de cercetare penala desfasurata de organele de politie judiciara, sub directa coordonare a Parchetului DNA, in dosarul penal nr. 269/P/2010.” (raspuns IGPF)

Desi nu intra in atributiile DNA sa verifice legalitatea actelor administrative emise de o institutie publica, raspunsul DNA la memoriu a fost o argumentare a faptului ca in prezenta cauza nu a fost vorba de o provocare .(raspuns DNA)

Amestecul DNA in activitatea Politiei de Frontiera in sensul solicitarii detasarii mele rezulta si din referatul DNA in care procurorul afirma ca “…fata de Dragomir Valerian s-a declansat o procedura speciala …” (raspuns DNA, pag 6)

Faza initiala a operatiunii s-a desfasurat in afara unui cadru legal sau a unei autorizari judiciare. Infiltrarea investigatorului sub acoperire Voda la SPF Deta s-a realizat la data de 15.08.2010 [prin Dispozitia Sefului IJPF Timis nr. S1109279 din 30.08.2010 care prevedea ca „incepand cu data de 15.08.2010 agentul de politie VODA Alexandru MIHAI CRISTIAN (1810902020119), mutat la cerere de la Inspectoratul Judetean al Jandarmeriei Bihor prin Dispozitia sefului Inspectoratului General al Jandarmeriei Romane nr. S969 din 19.08.2010 si echivalat in grad profesional conform Dispozitiei IGPF nr. 177362 din 15.08.2010, se numeste in functia de agent III la compartimentul Ture Serviciu la SPF Deta, pozitia 426 in statul de organizare”], in timp ce autorizarea sa a fost incepand cu data de 03.09.2010. (Ordonanta Voda Deta)

Cu prilejul audierii investigatorului sub acoperire instanta nu a facut niciun efort de a afla daca cele sustinute de mine sunt sau nu reale.

In acest sens instanta trebuia sa lamureasca motivul prezentei investigatorului sub acoperire la Deta, daca infiltrarea sa la Deta s-a realizat in scopul stabilirii unei legaturi cu mine si provocarii spre comiterea de infractiuni, daca acesta a sustinut ca ar fi sprijinit de persoane influente de la cel mai inalt nivel in stat, printre care si seful Politiei de Frontiera Romane, cine a avut initiativa intalnirii dintre mine si investigator pentru a discuta despre detasarea la Moravita, in ce context si cine a propus detasarea la Moravita, precum si rolul investigatorului in detasarea mea la Moravita.

Cu ocazia audierii investigatorului sub acoperire de catre instanta de judecata l-a intrebat cum a ajuns la SPF Deta si daca a avut vreo legatura cu detasarea mea la SPF Moravita.
Investigatorul sub acoperire, sfidand instanta, a ignorant intrebarea si a inceput declaratia cu momentul venirii sale la SPF Moravita.
Cu toate acestea, instanta nu a reformulat intrebarea si nu a insistat ca investigatorul sa raspunda la intrebarea adresata.

Investigatorul sub acoperire a facut mai multe vizite la locuinta mea, din proprie initiativa, in scopul de a inlatura orice posibil dubiu pe care l-as fi putut avea in ceea ce priveste veridicitatea misiunii sale.

Iata cateva din raspunsurile date de investigatorul sub acoperire care pare ca nu-si aminteste nimic din ceea ce a constituit activitatea sa ca ofiter sub acoperire, desi a fost foarte exact la alte intrebari de detaliu (de ex. Cand a fost intrebat daca i-a dat bani unui anumit agent de pe tura, acesta a raspuns prompt “da”) :

“Nu imi aduc aminte exact daca eu cu Dragomir am avut discutii despre detasarea la Moravita.”

“Nu imi amintesc sa fi sustinut fata de Dragomir ca am fost trimis de generali sa institui un control asupra traficului de tigari.”

“Nu imi amintesc discutiile purtate la domiciliul lui Dragomir Valerian in sensul ca eu i-as fi reprosat acestuia ca sumele de bani colectate in vama erau sub asteptarile celor de la Bucuresti.

Nu imi amintesc ca eu sa-i fi reprosat lui Dragomir ca sumele de bani stranse erau prea mici pentru a face un drum la Bucuresti.”

“Nu am avut pile si nu am sustinut ca am relatii sus-puse inclusiv la Parlamentul Romaniei.”

“Nu am primit bani sau alte bunuri pe care sa nu le fi predat.”
(declaratie Voda)

O concluzie logica care se poate trage din aceste raspunsuri ale investigatorului este ca daca nu a folosit si nu obisnuia sa foloseasca in activitatea sa astfel de practici sau manopere, atunci raspunsul sau ar fi trebuit sa fie categoric “NU” , in loc de “NU IMI AMINTESC”.

Desi procurorii de caz si instanta au negat orice implicare a investigatorului sau a DNA in mutarea mea la Moravita, afirmand ca “…nu exista niciun act care sa confirme o asemenea ipoteza”, la dosarul cauzei exista mai multe inregistrari ambientale care contrazic acest lucru, printre care:

– discutia din data de 25.10.2010, intre investigatorul sub acoperire si politistii B.F. si S.A., in care investigatorul vorbeste despre interventia acestuia in momentul detasarii mele la Moravita, pentru a nu lucra la CIT, ci ca sef de tura : “…ala mi-a si inchis telefonul, l-am sunat “uite domne asta (n.n. Dragomir Valerian) e la CIT. Cum sa fie la CIT , daca eu am vorbit ceva?…iti dai seama ca eu vorbisem cu ei… “.

– interceptarea telefonica dintre investigatorul Voda si Budris Florin, purtata in data de 06.10.2010, cu doua zile inainte de emiterea dispozitie de detasare de catre IJPF Timis, in care investigatorul afirma “…suna-l pe Vali si spune-i ca eu am primit semnalul ca maine ne… [n.n. detaseaza]”.

– declaratia adjuctului sefului IJPF Timis Mudure Ioan Vasile care a sustinut cu ocazia audierii sale de catre instanta ca “detasarea lui Dragomir s-a facut pentru a sprijini ancheta DNA ”. (declaratie Mudure I.V.)

Autoritatile nationale au negat ca ar fi existat o instigare din partea politiei si nu au facut niciun efort de a clarifica rolul jucat de protagonistii acestei inscenari, respectiv seful IGPF Buda Ioan si seful IJPF Iures Cornel.

Instanta a refuzat sa-l audieze pe seful IGPF in sala de judecata si a dispus audierea sefului Politiei de Frontiera Romane, chestorul Buda Ioan, prin videoconferinta, dupa ce a fost citat de doua ori si nu s-a prezentat in fata instantei, neexistand niciun motiv pentru care audierea sa nu poata avea loc in sala de judecata sau care sa justifice neprezentarea sa pentru audiere.

De asemenea, audierea in aceste conditii nu ofera nicio garantie ca martorul nu a fost asistat in momentul audierii si ajutat la formularea raspunsurilor, avand in vedere perioada neobisnuit de mare dintre adresarea intrebarii si raspunsul dat.

Instanta a refuzat audierea sefului IJPF Timis Iures Cornel, martor esential pentru stabilirea existentei unei provocari, punand in discutie din proprie initiativa „omiterea” audierii acestuia din motive medicale, desi la acel moment Iures Cornel isi reluase serviciul in calitate de ofiter in cadrul DGA.

Prin audierea acestui martor instanta ar fi putut lamuri motivul real pentru care am fost detasat la Moravita si daca aceasta detasare s-a facut sau nu la solicitarea organelor judiciare ale DNA.

Din probele existente la dosar a rezultat ca, in perioada anchetei, emiterea dispozitiilor de mutare nu mai erau dispuse de catre IJPF Timis Cornel Iures, asa cum era prevazut de dipozitiile legale, ci erau emise doar la ordinul sefului sau ierarhic chestorul Buda Ioan, care actiona conform solicitarilor primite de la DNA.

O dovada in acest sens o reprezinta o interceptare telefonica intre Iures Cornel si un ofiter de la SPF Moravita a carui delegare trebuia prelungita, in care Iures Cornel afirma ca “…Cata vreme primesc ordin sa mai stai, mai stai, cata vreme nu primesc un astfel de ordin , te-ntorci “acasa” … nu am primit nicio alta indicatie pretioasa pe verticala autoritatii mele… Nu am alta explicatie.

Instanta a respins, fara a motiva, audierea lui Turda Vasile, fostul sef al SPF Moravita, care primise nenumarate ordine de la seful IGPF Buda Ioan, privind mutarea la si de la Moravita a unor ofiteri si agenti, fapt ce reiese din interceptarile telefonice puse la dispozitia instantei.

Instanta a retinut in sarcina mea cu titlu de mita o suma de bani de doua ori mai mare decat cea care rezulta din declaratiile investigatorului sub acoperire, care a participat la impartirea banilor.(document)

Desi am recunoscut, atat in faza de urmarire penala cat si in fata instantei cu ocazia audierii , infractiunile comise si mi-am mentinut aceasta pozitie si la ultimul cuvant , in sentinta pe care a pronuntat-o instanta retine atitudinea nesincera si ca am revenit asupra declaratiei cu ocazia dezbaterilor.

In mod absolut surprinzator, cei doi judecatori care au judecat lotul 1 Moravita, respectiv Mircea Cretu (in procedura simplificata) si Vasilica Sandovici (in procedura ordinara), au plecat de la Sectia penala la Sectia litigii de munca , imediat dupa solutionarea cauzei.

Interceptarile efectuate in cauza pot fi ascultate aici https://justitiabili.wordpress.com/interceptari-telefonice/


5 responses to “Modul in care Curtea de Apel Timisoara a examinat provocarea invocata in dosarul lotul 1 Moravita (documente probe)

  • monte cristo

    DNA, SRI, justitia romana au fost pana de curand unelte scarboase la dispozitia unui stat politienesc, corupt si imoral. Acum nu mai sunt unelte au devenit ele insele stat politienesc in stat politienesc, au devenit esenta mizeriei si coruptiei, fabrica dosare cui vor, dau/primesc condamnari in plic, pun si darama guverne, distrug vieti, familii, afaceri…Cred ca tot ce ai scris aici este ADEVARAT. Ar trebui infiintata o asociatie a victimelor erorilor judiciare ale instantelor romane si ale abuzurilor autoritatilor de putere din „tara asta de cacat”…(nu credeam vreodata ca il voi cita pe Patapievici). Stiu ca asta nu ar schimba nimic, dar asa scursorile astea macar ar vedea ca stim, ca intelegem, ca vor fi din ce in ce mai multi cei care inteleg…

  • valerian dragomir

    Aspectele sunt reale.Toate argumentele mele sunt sustinute de probe.Multumesc pentru incurajare.

  • Sergiu

    Daca sunt adevarate aspectele relatate de dumneavoastra domnule Dragomir atunci ar trebui sesizate institutiile pentru protectia drepturilor omului. Nimic, nici macar coruptia care este sursa tuturor nedreptatilor pe acest pamant nu poate justifica abuzul celir chemati sa o sanctioneze. Ideea este ca statul trebuie sa te faca sa ai incredere in el ca pilon de integritate nu ca paravan al imoralutatii. Succes si mult noroc domnule Dragomir in imposibila misiune pe care o aveti de indeplinit

  • valerian dragomir

    In articolele scrise pe care tu sustii ca le-ai citit m-am referit doar la situatia mea si am descris imprejurarile in care am comis faptele.In acest articol n-am dorit decat sa arat ca instanta de fond a facut o examinare pur formala, fara o analiza atenta si concreta a celor sustinute de mine.Nu am afirmat niciodata , despre nimeni ca este infractor.Nu am vorbit pe acest blog despre situatia altora din acest dosar, fiecare intelegand sa adopte o anumita pozitie procesuala.Oricine doreste sa isi expuna propria situatie poate sa o faca, ca si mine, pe un blog , asumandu-si sau nu, cele pe care le afirma.
    Nu am bravat si nu m-am laudat cu ceea ce am facut.Am urmarit doar aflarea adevarului in integralitate, nu trunchiat asa cum este prezentat de parchet.Cat despre „activitatea mea infractionala de la Deta” despre care tu afirmi, trebuie sa stii ca daca esti in posesia unor asemenea informatii ai posibilitatea, sa faci un denunt impotriva mea.Altfel este doar o acuzatie cu scopul de a discredita.
    Despre interventia telefonica a investigatorului la momentul detasarii la CIT am scris si pe acest blog dar mai ales in cererile, concluziile si motivarile adresate instantei.Si daca DNA ar fi pus la dosar inregistrarea din acea data, pe care eu personal am ascultat-o la prezentarea materialului de UP, s-ar vedea „disperarea” mea.Si nu uita ca tot eu am fost cel care a solicitat punerea la dispozitia instantei a intregului material audio-video efectuat in cauza.
    Daca tu crezi ca este ceva ce nu a fost spus te invit sa detaliezi si sa il facem public, bineinteles trebuie sa-ti asumi ceea ce afirmi.
    Eu am vorbit despre mine si despre modul in care DNA a facut aceasta ancheta, tot timpul incercand sa aduc probe in sprijinul celor afirmate.
    Ratiunea pentru care provocarea este interzisa, in toate legislatiile, este acea ca sarcina politiei este de a preveni si investiga infractiunile, si nu de a instiga la comiterea lor.

  • Preacinstitule

    Preacinstitule, nu te mai victimiza si spune tot adevarul. Ti-am citit toate articolele si din ele reiese ca tu erai cel mai cinstit, ceilalti erau niste infractori si ca tu ai fost provocat. Adevarul este ca ai fost ales sa mergi la Moravita pentru ca ti-ai dorit asta , pentru activitatea ta infractionala de la Deta si pentru ca puteai fi usor manipulat de investigator. Nu am vazut in postarile tale sa scrii despre disperarea ta cand ai fost mutat initial la CP si nu la ture serviciu. Nu am vazut sa scrii ca deabia asteptai sa se deschida magazinele duty-free pentru a te imbogati. Nu am vazut sa scrii despre unii colegi de-ai tai care s-au opus introducerii de tigari in tara si carora le-ai spus, in calitatea ta de sef de tura, ca marfa nu e treaba lor ci a lui Voda pentru ca ei sunt planificati doar la controlul documentelor. Sa-ti fie rusine pentru ca spui doar adevarul care-ti convine tie. Poate ca ai fost provocat dar ai avut de ales intre a fi infractor si a fi politist adevarat si ai ales singur. Altii nu au avut posibilitatea sa aleaga si au fost tarati in acea mizerie din cauza lacomiei si prostiei tale.

Spune-ti parerea...

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: