Author Archives: valerian dragomir

Provocarea, vazuta prin prisma celor doua legislatii: europeana si americana


Pentru a evalua daca un proces a fost judecat in mod echitabil, mai intai trebuie sa se stabileasca daca faza de urmarire penala a fost desfasurata de catre organele judiciare cu respectarea dispozitiilor legale.

Politistii au dreptul sa desfasoare operatiuni si s-a instige pentru a testa daca o persoana va comite o infractiune intr-o anumita situatie creata.Dar este un punct de la care aceste actiuni devin  ilegale.Infractiunea astfel savarsita devine o infractiune creata de stat (State-created crime).Aceasta reprezinta o provocare (entrapment).Or, condamnand o astfel de infractiune, statul ar abuza de puterea pe care o are.

Analizand aceasta problema si comparand diferite legislatii, europeana si americana, este interesant sa delimitam cand actiunea legala se opreste si abuzul de putere al statului apare.

Prin urmare, acesta este scopul acestui articol : cand apare provocarea si care sunt consecintele acesteia asupra solutionarii unui caz?

 Atunci cand vine vorba de incadrarea juridica a provocarii, Curtea Europeana a Drepturilor Omului o inglobeaza, implicit, la articolul 6 din Conventia Drepturilor Omului. Legea engleza, cu un sistem comun traditional, o defineste in conformitate cu Regulamentul de investigare (Act 2000) . In jurisdictia Statelor Unite, provocarea a fost abordata pentru prima data in cauzele Sorrells (284 US 435, 1932) si Sherman (356 US 369, 1958).

Jurisprudenta relevanta a CEDO, Camerei Lorzilor si Curtii Supreme a SUA

 Unul dintre scopurile fundamentale ale statului de drept este de a preveni abuzul. Acesta este, de asemenea, unul dintre scopurile inerente al fiecarei instante. “Entrapment” este o situatie in care poate avea loc o utilizare abuziva a puterii de stat, si, prin urmare, rolul Curtii este de a preveni o astfel de forma de coercitie.

Dar, inainte de a fi indusi in eroare de concluzia ca provocarea ar insemna orice comportament al autoritatilor oficiale de a incita pe cineva sa comita o infractiune in scopul obtinerii de probe,  trebuie sa fie facute anumite clarificari. Exista infractiuni comise, reciproc consimtite , de exemplu, traficul de droguri, caz in care provocarea este adesea utilizata. Cu nici o victima sau martor dispus sa raporteze problema politiei, este foarte greu de a urmari astfel de infractiuni. In Sherman v. Statele Unite, Curtea a declarat ca “ar fi imposibil vreodata pentru a asigura condamnari ale unor infractiuni care constau in tranzactii desfasurate in secret”.

Trebuie gasit un echilibru al intereselor , intresetea” procurorilor de a gasi dovezi elocvente si drepturile inculpatului. CEDO, urmat de Camera Lorzilor, a avut o abordare obiectiva in a  evalua provocarea, in timp ce Curtea Suprema a SUA a adoptat o abordare subiectiva.

Voi analiza factorii relevanti in cadrul ambelor interpretari.

Pentru inceput, potrivit Curtii Europene a Drepturilor Omului, in principiu, trebuie luate in considerare motivele  existentei suspiciunii si daca inculpatul ar fi comis infractiunea in lipsa actului de instigare.

In Texeira de Castro impotriva Portugaliei , Curtea a facut o distinctie intre actiunile intreprinse de catre ” un agent sub acoperire ” si actiunile unui  ”  agent provocator ” . Primul  poate fi asimilat drept cineva care aduna informatii , in timp ce “agentul provocator” este cineva care incita alte persoane la comiterea de infractiuni . Dovezile furnizate de “agenti sub acoperire ” au fost considerate a fi admisibile , dar au fost facute obiectiuni cu privire la admisibilitatea probelor adunate de “agenti provocatori ” .

In hotararea de mai sus ,  CEDO a stabilit ca actele adoptate de doi ofiteri de politie , in scopul de a-l instiga pe  acuzat pentru a le oferi  heroina, au mers dincolo de ceea ce a fost considerat ” furnizarea unei ocazii  exceptionale de savarsire a infractiunii ” . Actele efectuate  de agentii sub acoperire trebuie sa fie proportionale si nu ar trebui sa fie ”atat de serioase astfel incat sa duca la discreditarea  administrarii justitiei”  .

Pe de alta parte , potrivit Camerei Lorzilor , provocarea este permisa daca sunt indeplinite trei conditii .

In primul rand , trebuie sa existe motive intemeiate pentru a suspecta ca o persoana este implicata intr- o infractiune .

In al doilea rand , ofiterii si informatorii  trebuie sa fie autorizati in mod corespunzator pentru a efectua operatiunea.

In al treilea rand  ,ofiterul  sau  informatorul trebuie sa actioneze asemenea  unui client obisnuit intr-o situatie similara  si sa nu faca alte tentatii suplimentare.

In functie de abordarea subiectiva a Curtii Supreme a SUA, ar trebui sa existe o analiza daca inculpatul a avut o predispozitie de a comite infractiunea.

Provocarea este stabilita atunci cand ideea comiterii infractiunii provine de la oficiali ai Guvernului, si au implantat in mintea unei persoane nevinovate dispozitia de a comite presupusa infractiune.

In Russell v. SUA (1973), agentul sub acoperire a procurat o substanta chimica - fenil-2-propanona, care era legala in conformitate cu legislatia Statelor Unite, dar foarte greu de obtinut. Dl Russell avea nevoie sa fabrice ilegal metamfetamina. Faptul ca inculpatul conducea o intreprindere de productie de droguri ilegale, atat inainte cat si dupa aparitia  agentului statului a facut ca actiunea agentului sub acoperire sa fie  legala. In aceasta situatie, actele agentului de stat au fost proportionale, prin urmare, provocarea nu a putut fi invocata de catre acuzat.

Consecintele provocarii privind solutionarea cazului

Provocarea este vazuta ca un domeniu de protectie pentru cetateni . In cazul in care cetatenii au fost ademeniti de agentii statului in comiterea de infractiuni, ei ar trebui sa aiba dreptul la o puternica arma de aparare. Remediul este excluderea probelor (Ramanauskas impotriva Lituaniei, 2008, par. 60), pentru incalcarea articolului 6 paragraful 1 al Conventiei. In caz contrar, ar exista o incalcare inacceptabila asupra echitatii procesului si a anchetei.

De asemenea, trebuie mentionat ca provocarea este, in sistemul judiciar din Statele Unite o aparare de fond“. In cele din urma, aceasta este o chestiune de determinare a vinovatie”, care intr-un astfel de sistem in contradictoriu este lasat la aprecierea unui juriu de a decide .

Ca aparare, provocarea nu este invocata pentru ca inculpatul sa nege comiterea infractiunii. Aceasta este invocata ca un remediu, in scopul de a scapa de condamnare. In articolul de fata am analizat diferitele abordari, subiectiva si obiectiva,  adoptate sub jurisdictia SUA si CEDO, in ceea ce priveste conditiile si efectele provocarii.

 Urmatorul articol : Provocarea in legislatia statelor europene


Provocare vs oportunitate


O persoana este victima unei provocari sau “capcane” (entrapment) atunci cand este indemnata sau convinsa de catre agentii statului sa comita o infractiune pe care anterior nu a avut intentia de a o comite.Legea interzice condamnarea in acest caz.

Cu toate acestea, nu exista o provocare in cazul in care o persoana este gata si dispus sa incalce legea si agentii statului numai ofera ceea ce pare a fi o oportunitate pentru persoana de a comite infractiunea. Deci, o persoana nu este  o victima a provocarii in cazul in care persoana a fost  dispusa si capabila de a comite infractiunea atunci cand  oportunitatea de a o comite i-a fost acordata, si daca  agentii  statului nu au facut  mai mult decat  a oferi o oportunitate.

Pe de alta parte, in cazul in care dovezile lasa un dubiu rezonabil ca persoana nu a avut nici o intentie de a comite infractiunea, decat ca urmare a indemnului sau persuasiunii din partea agentilor  statului, atunci persoana nu este vinovata.

Exista  o provocare din partea agentilor statului daca sunt indeplinite urmatoarele trei conditii :

  1.  Ideea de a comite infractiunea  a venit de la agentii statului si nu de la persoana acuzata.
  2. Agentii statului au convins apoi persoana sa comita infractiunea. Insa, pur si simplu, doar oferindu-i posibilitatea de a comite infractiunea nu este acelasi lucru cu a convinge o persoana sa comita infractiunea.
  3. Persoana nu a fost pregatita si dispusa sa comita infractiunea inainte de contactul cu  agentii statului.

Referitor la problema provocarii acuzarea trebuie sa dovedeasca dincolo de orice indoiala rezonabila ca inculpatul nu a fost provocat de catre agentii statului.


Plangere penala impotriva fostului adjunct al sefului IJPF Timis, Mudure Ioan Vasile


In data de 13.12.2013 am inregistrat o plangere penala la Parchetul de pe langa Curtea de Apel Timisoara, impotriva fostului adjunct al sefului IJPF Timis , Mudure Ioan Vasile, pentru savarsirea infractiunii de marturie mincinoasa, fapta prevazuta de art. 260 Cod penal.

Raportat la functia detinuta in perioada octombrie 2010 – februarie 2011 in care s-a desfasurat operatiunea DNA-DGA, in data de 08.11.2013 dl. Mudure Ioan Vasile a fost audiat de catre Curtea de Apel Timisoara, prin intermediul mijloacelor audio-video, cu imaginea si vocea distorsionate, cu privire la modul in care s-a realizat detasarea mea de la Deta la Moravita.

In acest context, martorul a fost intrebat daca a intocmit o nota de fundamentare care sa stea la baza acestei detasari, conform art. 50 din Regulamentul de ordine interioara  al IJPF Timis in vigoare la acel moment, care prevedea ca fundamentarea deciziilor sefului IJPF se realizeaza de catre adjunctul acestuia.

La aceasta intrebare dl. Mudure Ioan Vasile a raspuns :

La nivelul IJPF Timis a fost intocmit un Plan de masuri complex privind combaterea infractionalitatii transfrontaliere, precum si pentru prevenirea si combaterea coruptiei . Acel plan care se gaseste la inspectorat si care este clasificat, se regaseste  inclusiv mutarea d-lui  Dragomir, cuprinde  rotirea cadrelor in Politia de frontiera  la nivelul sectoarelor cu probleme sesizate de serviciile de informatii.”

La data de 18.11.2013 am formulat o adresa catre Inspectoratul Teritorial al Politiei de Frontiera Timisoara prin care am solicitat studierea acestui plan de masuri la care s-a facut referire.

In data de 04.12.2013, prin adresa nr. 11868798/04.12.2013 , ITPF Timisoara mi-a comunicat faptul ca „nu a fost identificat un astfel de document, cu acest continut.”

Pe parcursul audierii, dl.Mudure Ioan Vasile intrebat fiind cine a facut propunerea ca Dragomir Valerian sa fie detasat de la SPF Deta la SPF Moravita, a sustinut ca : „…a fost nominalizat in sedinta de comanda , eu fiind cel care l-a propus, intrucat aveam incredere in capacitatile sale profesionale.Am avut aprecieri pozitive legate de dl.Dragomir de la seful sau de sector in sensul ca este un bun profesionist si acest lucru m-a determinat sa-l nominalizez sa se mute la Moravita…”.

Din continutul procesului-verbal al sedintei de conducere nr. 1129236 din data de 8 octombrie 2010  rezulta ca nominalizarea mea  in scopul detasarii de la SPF Deta la SPF Moravita, a fost facuta de catre  seful biroului Resurse Umane, dl. Caplescu Mihai, si nu de catre  adjunctul sefului IJPF Timis, dl. Mudure Ioan, asa cum sustine, acesta limitandu-se doar la a  solicita un ofiter pentru compartimentul CIT al SPF Moravita.

Plangerea a fost inregistrata cu nr. 852/P/2013 la Parchetul de pe langa Curtea de Apel Timisoara.

Cu prilejul audierii sale,  dl.Mudure Ioan a sustinut ca la sfarsitul lunii septembrie 2010 a aflat ca agentul Voda este investigator sub acoperire.Nu a precizat de unde anume a aflat acest lucru, in conditiile in care seful IGPF chestorul Buda a afirmat ca nu stia de niciun dosar penal privind vama Moravita.

Dl. Mudure a demisionat din functia de adjunct al sefului IJPF Timis dupa descinderile din 8 februarie 2011, fiind preluat de catre cei de la DGA.Se ridica totusi o intrebare : daca a sprijinit ancheta DNA, asa cum rezulta din faptul ca stia ca Voda este agent sub acoperire, de ce a fost totusi nevoit sa isi dea demisia? Seful IGPF chestorul Buda Ioan nu a considerat ca trebuie sa faca  acest lucru, declarand imediat dupa descinderi ca a sprijinit operatiunea DGA-DNA pe tot parcursul ei.Cu toate acestea, la momentul audierii, chestorul Buda nu a mai fost la fel de hotarat, raspunsurile sale fiind echivoce, neclare, confuze, fara raspunsuri ferme la intrebari punctuale.In zilele urmatoare veti vedea si de ce a procedat in acest fel.

 


Celeritatea nu poate sacrifica dreptul la un proces echitabil


Dreptul la un proces echitabil  inglobeaza, printre altele, dreptul partilor in proces de a prezenta observatiile pe care le considera relevante pentru cauza lor. Intrucat conventia nu vizeaza garantarea unor drepturi teoretice sau iluzorii, ci a unor drepturi concrete si efective (Artico impotriva Italiei, 13 mai 1980, par. 33), acest drept nu poate fi considerat efectiv, decat daca aceste observatii sunt cu adevarat “intelese”, adica examinate cu atentie de instanta sesizata. Altfel spus, art. 6 implica in special in sarcina instantei  obligatia de a efectua o examinare efectiva a motivelor, argumentelor si probelor propuse de parti (Perez impotriva Frantei (MC), nr. 47287/99, par. 80 si Van de Hurk impotriva Tarilor de Jos, 19 aprilie 1994).

In data de 4 decembrie 2013 a avut loc un nou termen de judecata in dosarul Moravita 1.La acest termen am formulat 4 cereri pentru administrarea de probe in aparare, respectiv:

1.Cerere pentru reaudierea martorului Buda Ioan

Astfel, in cadrul audierii din data de 22.11.2013 , fiind intrebat daca a sprijinit actiunile judiciare derulate de DGA si DNA la nivelul SPF Deta si SPF Moravita, martorul BUDA Ioan a sustinut ca sprijinul oferit celor doua autoritati judiciare a constat in punerea in aplicare a unor planuri de masuri semnate de mai multe autoritati publice printre care a citat DNA, DGA, SRI, DGIPI, IGPR. In continutul acestor planuri de masuri, a declarat martorul,  erau si puncte privind ,,rotirea personalului’’, insa a  refuzat sa dea detalii legate de continutul planului de masuri, cu referire directa la mutarea mea de la Deta la Moravita, invocand caracterul clasificat al acestor informatii .

Ca fapt relevant privind mutarile de personal  in cadrul Politiei de Frontiera, realizate in baza planului de masuri la care facea referire martorul BUDA Ioan , in contextul  operatiunilor desfasurate de DNA si DGA, este si declaratia fostului sef al IJPF Suceava, cms. Sef Gherghe Ieremie, audiat ca martor in dosarul privind vama Siret, dosar instrumentat de catre DNA in acelasi timp cu celelalte dosare, Moravita, Deta, Naidas si Foeni. Iata ce declara acesta despre seful IGPF, chestorul Buda Ioan:

„M-a sunat sa-mi comunice o lista cu opt-zece nume de agenţi pe care urma sa-i trimit in PTF Siret pentru a-si desfasura activitatea. Erau perechi de cate doua persoane, seful de grupa si adjunctul. Era pentru prima data in cariera mea cand mi s-a intamplat ca seful IGPF sa sune pentru a numi personal oameni in functie si de aceea nu mi s-a parut normal. La fel de mirat am fost si cand mi-a transmis imperativ: <Este dispoziţia mea, oricine intreaba, inclusiv cei de la presa, şi trebuie respectata>”.Tot seful IGPF, chestorul-şef Ioan Buda, a facut recomandari si despre cel de-al doilea agent sub acoperire, Gabriel Preda. A fost recomandat de chestorul Buda ca nepot al senatorului Preda.”

In cazul in care acest plan de masuri este un document secret, instanta are posibilitatea ca in temeiul art.290 alin.(2) CPP sa declare sedinta secreta, judecatorul neavand nicio constrangere din partea legii, nefiind in imposibilitatea de a examina aceste documente clasificate.

Invocarea  art.79 alin.(1) C.proc.pen.  care prevede  ca “ Persoana obligata a pastra secretul profesional nu poate fi ascultata ca martor cu privire la faptele si imprejurarile de care a luat cunostinta in exercitiul profesiei, fara incuviintarea persoanei sau a unitatii fata de care este obligata a pastra secretul” , nu poate fi acceptata, deoarece art. 42 lit. a din Legea 360/2002 privind Statutul politistului, lege speciala aplicabila cu prioritate in cauza (lex speciali derogat generali), „ politistul este obligat sa pastreze secretul profesional, precum si confidentialitatea datelor dobandite in timpul desfasurarii activitatii, in conditiile legii, cu exceptia cazurilor in care indeplinirea sarcinilor de serviciu, nevoile justitiei sau legea impun dezvaluirea acestora”.

Curtea Europeana a  condamnat Romania in cauzele Bucur si Toma impotriva Romaniei [ cererea nr. 40238/02, hotararea din 8 ianuarie 2013] si Lupsa impotriva Romaniei [cererea nr. 10.337/04, hotararea din 8 iunie 2006], constatand incalcarea art. 6 din Conventie privind dreptul la un proces echitabil, pe motiv ca instantele nationale nu au urmarit sa examineze cauza sub toate aspectele, refuzand sa administreze anumite mijloace de proba, limitandu-se la a constata doar existenta documentelor clasificate,  fara o examinare in contradictoriu a acestora [Bucur si Toma impotriva Romaniei  par.111].

Mutarile de personal din cadrul Politiei de Frontiera efectuate in perioada octombrie 2010 – februarie 2011, in baza acelor ,, planuri de masuri’’ asa cum a sustinut seful IGPF, apar ca arbitrare in contextul derularii operatiunii DNA si DGA in aceeasi perioada amintita.Or, pericolul arbitrarului apare cu o deosebita claritate atunci cand o autoritate isi exercita in secret atributiile( Rotaru impotriva Romaniei , nr. 28.341/95, par. 55).

Instanta a respins pe loc cererea, considerand ca nu este necesara reaudierea martorului.Desi are obligatia de a motiva respingerea, asa cum prevede art.67 alin.(3) CPP, instanta nu a oferit niciun argument prin care sa motiveze aceasta respingere.

Desi, initial, instanta ne-a admis audierea unor martori importanti,  esentiali pentru aflarea adevarului, si ne-a permis sa ne apropiem de adevar, din pacate,  cand am ajuns in punctul de a afla cum s-au desfasurat intr-adevar lucrurile, instanta nu ne-a mai oferit aceasta sansa, fiind chiar acuzati ca incercam tergiversarea solutionarii procesului.

2.Cerere pentru audierea martorului Iures Cornel

Prin incheierea din data de 30.04.2013 instanta a admis audierea martorului Iures Cornel.

In data de 08.11.2013 instanta, din oficiu, cu un alt complet decat cel desemnat sa judece cauza,  a pus in discutie si ulterior a hotarat „omiterea audierii” martorului Iures Cornel, raportat la actele medicale aflate la dosarul cauzei, in care se mentioneaza diagnosticul si traumatismele suferite de acesta.

Din continutul biletului  de transfer  datat  3 septembrie 2013 emis de catre Spitalul Universitar de Urgenta Bucuresti rezulta ca  ”…evolutia bolnavului este favorabila, se amelioreaza progresiv, sub tratament antibiotic, antialgezic, depletiv neurotrofic, bolnavul devenind constient, cooperant, stabil hemodinamic, afebril. Bolnavul se transfera la Spitalul Elias pentru continuarea tratamentului de recuperare cu avizul doctorului prof. Dr. Berteanu.”

Mai mult decat atat, la dosarul cauzei nu exista nicio cerere prin care sa se solicite ca martorul Iures Cornel sa nu fie audiat  datorita starii sale de sanatate.Nu putem sti daca decizia de nu fi audiat Iures Cornel apartine instantei sau martorului.Ce-ar fi  daca Iures Cornel si-ar manifesta dorinta, din proprie initiativa, de a fi audiat ca martor de catre instanta de judecata?

Argumentele pentru care audierea martorului Iures Cornel apare ca utila cauzei sunt expuse pe larg in cererea formulata.

“Omiterea audierii “ martorului nu echivaleaza cu respingerea cererii de audiere.”A omite”  semnifica ” a lasa la o parte in mod voit”.

Singurii care pot renunta la audierea unui martor sunt procurorul si partile (art.329 alin.(1) CPP), dar nu si instanta de judecata , al carei atribut este de a admite sau respinge cererea de audiere a unui  martor si nu de a renunta la audierea acestuia.In conformitate cu art. 67 alin.(3) CPP,admiterea sau respingerea cererii se face motivat.

Daca aceasta “omitere” a audierii este motivata de catre instanta ca ar rezulta din actele medicale existente la dosarul cauzei, atunci s-ar impune o expertiza medico-legala (art. 116 CPP), singura in masura sa stabileasca daca traumatismele suferite il pun, in acest moment, in imposibilitatea de  a raspunde la cateva intrebari.

Instanta are posibilitatea de a respinge audierea unui martor, insa are obligatia de a motiva corespunzator circumstantele care justifica respingerea cererii de audiere a unui martor formulata in mod expres [Bricmont c. Belgiei, nr. 10857/84, hotararea din 7 iulie 1989].

O solutie contrara ar duce la existenta posibilitatii ca o instanta de control judiciar sa condamne o persoana numai pe baza probelor din dosar, fara a mai audia martori, inclusiv pe cei solicitati de catre acuzat. Omisiunea de a explica motivele in baza carora a fost respinsa cererea acuzatului de audiere a martorilor apararii nu este conforma notiunii de proces echitabil garantat de art. 6 din Conventie [Reiner si altii c. Romaniei, nr. 1505/02, hotararea din 27 septembrie 2007, par. 73 ; Vidal c. Belgiei, nr. 12351/86, hotararea din 22 aprilie 1992].

3. Am cerut instantei sa solicite IGPF sa-i puna la dispozitia  acel plan de masuri la care facea referire martorul Buda Ioan.Instanta are aceasta obligatie  conform art. 96 CPP, care prevede ca ” instanta de judecata are obligatia sa ridice  inscrisurile ce pot servi ca mijloc de proba in procesul penal”, iar art. 97 alin.(3) prevede ca “daca inscrisul are caracter secret ori confidential, prezentarea sau predarea se face in conditii care sa asigure pastrarea secretului ori a confidentialitatii”.

Instanta a respins aceasta cerere.

4. In cadrul sedintei de judecata am mai solicitat instantei sa procedeze la confruntarea dintre martorii Buda si Saptebani.Acesta este un aspect esential raportat la sprijinirea legendei investigatorului de catre seful IGPF,  in conditiile in care martorul Buda Ioan a declarat ca nu am efectuat interventii directe pentru a sprijini activitatea desfasurata de Voda”.

Instanta a respins si aceasta cerere, indicandu-ne formularea unei plangeri penale pentru marturie mincinoasa in cazul in care consideram ca sunt intrunite elementele constitutive ale infractiunii.

In acest moment, exista probe din care rezulta, in opinia mea, savarsirea infractiunii de marturie mincinoasa de catre doi dintre martorii audiati in acest dosar.Saptamana viitoare voi inregistra aceste plangeri la Parchet, dupa care le voi face publice pe acest blog.

Nu a fost niciodata  intentia mea sa formulez plangeri penale vreunei persoane si nu am dorit decat  aflarea adevarului,  in integralitatea lui.


Sentinta Curtii de Apel Timisoara ar putea fi casata de catre ICCJ, iar cauza trimisa spre rejudecare Tribunalului Timis


Sentinta care va fi pronuntata in dosarul Moravita ar putea fi casata de catre Inalta Curte de Casatie si Justitie si trimisa spre rejudecare la Tribunalul Timis.

In conformitate cu art. 385^9 alin.(1) pct. 1 CPP hotaririle sunt supuse casarii cand nu au fost respectate dispozitiile privind competenta dupa materie sau dupa calitatea persoanei.In aceasta situatie, conform art.385^15 pct. 2 lit. c, ICCJ dispune rejudecarea de catre instanta competenta, respectiv Tribunalul Timis.

Curtea de Apel Timisoara a fost sesizata de Parchetul DNA avandu-se in vedere dispozitiile art. 281 pct. 1 lit. d) C. proc. pen. si ale art. 27 din Legea nr. 218/2002, in raport cu calitatea de organ de cercetare al politiei judiciare detinută de catre inculpatul M.V. .

De observat, insa, ca temeiul de drept invocat nu este aplicabil in cauza, deoarece Legea nr. 218/2002 este o lege speciala ce priveste organizarea si funcţionarea Poliţiei Romane, iar inculpatul M.V. facea parte, la momentul savarsirii infractiunilor retinute in sarcina sa, din structurile Politiei de Frontiera Romane, a carei organizare si functionare este reglementata de alta lege speciala, O. U. G. nr. 104/2001, act normativ care nu cuprinde dispozitii speciale de competenta materiala sau in functie de calitatea persoanei in cazul savarsirii de infractiuni de catre politistii de frontiera.

Politia Romana si Politia de Frontiera sunt doua institutii distincte din cadrul MAI , fiecare din acestea fiind organizate si functionand dupa legi proprii ( Legea 218/2002 pentru Politia Romana si OUG 104/2001 pentru Politia de Frontiera Romana) Astfel, raportat la calitatea de politist de frontiera a inculpatului M.V., acestuia nu ii pot fi aplicabile prevederile unei legi care reglementeaza organizarea si desfasurarea activitatii unei instituti publice din care acesta nu  facea parte la data savarsirii faptelor retinute in sarcina sa de parchet.

Mai mult decat atat, in cuprinsul art 10 din Legea 364/2004 privind organizarea si functionarea politiei judiciare se prevede faptul ca ,,….lucratorilor politiei judiciare li se aplica prevederile Statutului politistului si ale actelor normative ce reglementeaza  structura din care acestia fac parte’’.

Cu alte cuvinte, unui politist de frontiera care are calitatea de organ al politiei judiciare, asa cum este si cazul inculpatului M.V. ii sunt aplicabile prevederile Legii 360/2002 privind statutul politistului, prevederile OUG 104/2001 privind organizarea si functionarea Politiei de Frontiera si prevederile Legii 364/2004 privind organizarea si functionarea politiei judiciare. Dupa cum se poate observa, in nici unul din actele normative mentionate, nu ii este conferita Curtii de Apel competenta materiala de a judeca in prima instanta infractiunile savarsite de catre politistii de frontiera  indiferent daca acestia au sau nu calitatea de organe ale politiei judiciare.

In aceste circumstante, dispozitiile art. 27 din Legea 218/2002 privind organizarea si functionarea Politiei Romane, dat fiind caracterul lor special  (conform art. 15 alin 2 si 3 din Legea 24/2000 privind normele de tehnica legislativa) sunt de stricta interpretare, motiv pentru acestea le sunt aplicabile in mod exclusiv politistilor care au calitatea de organ al politiei judiciare, fara a se putea extinde, in lipsa unui cadru normativ care sa prevada aceasta posibilitate, aplicabilitatea acestora si politistilor de frontiera care au calitatea de organ al politiei judiciare.

In acord cu distinctia de mai sus sunt si dispoziţiile art. 207 si art. 208 C. proc. pen., care deosebesc intre organele de cercetare ale politiei judiciare ca organe de drept comun si organele de cercetare speciale, printre care s-au enumerat expres la lit. d) a alin. (1) din art. 208 ofiterii politiei de frontiera anume desemnati.

In cazul in care ICCJ va mentine competenta Curtii de Apel si la judecarea recursului,  dupa solutionarea definitiva a cauzei , va putea fi sesizata CEDO privind incalcarea  art. 6 par. 1 din Conventie, care prevede ca : “Orice persoana are dreptul la judecarea in mod echitabil […] a cauzei sale, de catre o instanta […] instituita de lege, care va hotari […] asupra temeiniciei oricarei acuzatii in materie penala indreptate  impotriva sa.”

Stabilirea prin lege a instantei, ca element al unui proces echitabil, are in vedere competenţa de soluţionare a cauzei, atat din punct de vedere material cat si teritorial.


Seful IGPF Ioan Buda, avansat de la gradul de chestor sef la gradul de chestor general


Joi, 28 noiembrie 2013, la propunerea ministrului de interne, presedintele Traian Basescu a semnat decretul de inaintare in grad a sefului IGPF Ioan Buda, de la chestor sef la chestor general (general cu patru stele).Acesta este  cel mai inalt grad care poate fi obtinut de catre un ofiter M.I. .

Acum doua saptamani, chestorul general Ioan Buda sfida instanta de judecata, refuzand sa dea curs citatiei, pe motiv ca este in concediu de odihna.

Ioan Buda  a fost audiat in urma cu cateva zile in calitate de martor in dosarul Moravita.Acesta a declarat ca nu stia de existenta unui dosar penal la Moravita si nici de operatiunile judiciare derulate de catre DNA si DGA.

Totusi, la data de 2 martie 2011, dupa audierea sa in cadrul Comisiei de Aparare a Camerei Deputtatilor, acesta a facut o scurta declaratie de presa.Intrebat fiind daca stia de actiunea DGA, Buda a raspuns :  “Am sprijinit actiunea DGA si a DNA pe tot parcursul operatiunii, dar  organigrama nu s-a schimbat.Rotirile si mutarile si detasarile au fost facute conform planului actiuni”. sursa http://www.ziare.com/stiri/politie/seful-politiei-de-frontiera-am-sprijinit-activitatea-dna-si-dga-din-vami-1078910

Dupa cum observati,  in martie 2011 chestorul general Ioan Buda afirma ca a sprijinit actiunea DGA-DNA pe tot parcursul operatiunii, ceea ce denota faptul ca stia de aceasta operatiune.Insa, in 22 noiembrie 2013 cand a fost audiat ca martor in dosarul Moravita, a declarat ca nu a stiut de existenta unui dosar  penal la Moravita si nici de operatiunea judiciara desfasurata de catre DNA-DGA.

Operatiunea DGA-DNA s-a declansat la data de 15 august 2010, odata cu numirea agentului Voda Mihai Cristian la SPF Deta.Aceasta “infiltrare”, in afara unui cadru legal, s-a facut cu stiinta si sub supravegherea procurorilor de caz, desi nu exista inca un dosar penal.In data de 3 septembrie 2010, DNA se sesizeaza din oficiu cu privire la fapte de coruptie a unor politisti de frontiera din cadrul “PCTF Deta” care “permit introducerea unor cantitati de tigari, din Serbia in Romania” .Deja la acel moment DGA si DNA erau sprijinite in operatiunea lor de catre seful Politiei de Frontiera,  chestorul general Ioan Buda.In data de 5 octombrie 2010, DGA informeaza DNA cu privire la implicarea in fapte de coruptie a unor politisti de frontiera si vamesi din vama Moravita.Cu aceeasi ocazie , DGA informeaza DNA ca o parte din sumele de bani colectate se duc catre conducerea IJPF Timis si IGPF.

PV DGA pag 1P1000185P1000186

In rechizitoriu acestui dosar, procurorii DNA afirma, citez :

“Gravitatea acestui cadru infracţional este accentuată şi de numeroasele referiri (rezultate din convorbirile ambientale aflate la dosar) ale membrilor grupării criminale la perioada anterioară declanşării cercetărilor în acest dosar, când, aşa cum au evocat interlocutorii, se obţineau din această activitate infracţională sume de bani de ordinul zecilor de mii şi chiar sutelor de mii de euro pe fiecare tură de serviciu, precum şi invocarea unei „protecţii” din partea şefilor ierarhici, până la nivelul structurilor centrale, obţinută în schimbul remiterii unei părţi din acele foloase.”

Despre aceste lucruri, procurorii nu au aflat din convorbiri ambientale, asa cum sustin, ci din cercetarile efectuate in  dosarul 54/P/2008 pe care chiar ei l-au instrumentat  in aceea perioada.

Martorul Buda Ioan a beneficiat de un tratament privilegiat in relatia cu instanta, care a dispus audierea acestuia  prin videoconferinta, far nici un temei legal.Nu poate fi acceptat argumentul ca legea nu interzice audierea prin videoconferinta, deoarece legea instituie, in primul rand,  obligatia martorului de a se prezenta la data, ora si locul locul aratat in citatie, si in al doilea rand obligatia instantei de a depune diligentele necesare pentru asigurarea prezentei martorului in sala de judecata.Or, in cazul acesta, instanta a considerat ca a fi in concediu de odihna este un motiv intemeiat pentru a nu te prezenta in fata instantei.


Seful IGPF, Buda Ioan : “Nu stiam de niciun dosar penal la Moravita sau la un alt punct de frontiera.” … “Nu am efectuat interventii directe pentru a sprijini activitatea desfasurata de Voda.”


Vineri, 22 noiembrie 2013 a avut loc un nou termen de judecata in dosarul Moravita.La acest termen a fost audiat seful Politiei de Frontiera Romane, chestorul sef Buda Ioan.

Pentru inceput se impun cateva precizari.

La data de 2 martie 2011 intre orele 10.30 – 13.00 seful IGPF Buda Ioan a fost audiat de catre Comisia de aparare din cadrul Camerei Deputatilor .Procesul-verbal al sedintei este un  document public care poate fi gasit pe site-ul Camerei Deputatilor link http://www.cdep.ro/comisii/aparare/pdf/2011/pv0301.pdf . Cu aceasta ocazie seful IGPF a raspuns la o serie de intrebari adresate de membrii comisiei referitoare la ultimele evenimente si arestari ale unor politisti de frontiera, modul in care au fost planificate si s-au desfasurat aceste actiuni, cooperarea cu Directia Generala de Informatii si Protectie Interna, precum si cu Directia Generala Anticoruptie si Directia Nationala Anticoruptie.

Tot din cuprinsul procesului-verbal reiese ca chestorul sef Buda Ioan face o scurta declaratie de presa. Acesta a declarat : “Am sprijinit actiunea DGA-DNA pe tot parcursul operatiunii.”

Asa cum am procedat si pana acum, voi face o analiza a celor intamplate in sala de judecata.

In primul rand , audierea martorului Buda Ioan nu s-a facut in sala de judecata , ci prin video-conferinta.Audierea martorului in acest mod nu are un temei legal si incalca dreptul la un proces echitabil (principiul egalitatii armelor prevazut de art. 6 apr. 3 lit. d din Conventie).

Ca regula, martorii sunt audiati in sala de judecata.Exista exceptii cand audierea se face prin mijloace audio-video si privesc doar anumite categorii de martori, si anume martorii anonimi (unde intra si investigatorii sub acoperire) si martorii vulnerabili (persoane care au fost victime ale unor infractiuni de natura sexuala) .

Obligatia de prezentare in fata instantei este prevazuta de art. 83 CPP care prevede ca “persoana chemata ca martor este obligata sa se infatiseze la locul, ziua si ora aratate in citatie si are datoria sa declare tot ce stie cu privire la faptele cauzei”.Martorul a carui lipsa nu este justificata poate fi adus silit, conform art. 327 alin.(5) CPP .

Conform jurisprudentei CEDO, instanta are obligatia pozitiva de a depune diligenta necesara in scopul asigurarii prezentei martorilor pentru a fi audiati in prezenta acuzatului ( Sadak si altii c. Turciei nr. 1, nr.29900/96, 29901/96, a29902/96 si 29903/96, hotararea din 17 iunie 2001, par. 67).Nu exista o incalcare a dreptului la un proces echitabil in cazul in care neprezentarea martorului se datoreaza unor cauze neimputabile instantei de judecata, cum ar fi decesul, disparitia persoanei sau parasirea teritoriului pentru intoarcerea in tara de origine.

In al doilea rand, audierea in acest mod nu ofera minime garantii persoanei acuzate ca martorul nu are surse care sa-l ajute in formularea raspunsurilor sau care sa-l avertizeze la ce intrebari sa nu raspunda in mod punctual.

De exemplu, cand a fost audiat investigatorul Voda in dosarul Moravita 2, intrebat fiind daca a efectuat vreun apel telefonic dupa ce seful de sector Saptebani a dispus scoaterea lui din punct si mutarea la zona verde, acesta a raspuns ca nu.Imediat transmisia s-a intrerupt timp de un minut.Dupa ce transmisia a fost reluata, investigatorul si-a amitit ca a dat totusi un telefon procurorului de caz. Credeti ca intreruperea transmisiei a fost intamplatoare? Fiecare trage singur concluziile.

Pe parcursul audierii, la intrebarile punctuale formulate, martorul Buda Ioan a evitat sa dea raspunsuri punctuale, nuantandu-si intotdeauna afirmatiile si lasand loc de interpretari.

La intrebarea daca in perioada octombrie 2010 – februarie 2011 a dat dispozitii sefilor din cadrul IJPF pentru a efecua mutari,  transferari sau delegari de la un sector la altul, martorul a evitat un raspuns concret, cu “da” sau “nu”, afirmand :

Eu am dat dispozitie pentru a se pune in aplicare acele planuri de actiuni si  planuri de masuri.In aceste planuri de masuri erau si puncte privind rotirea personalului.”

Reformuland  intrebarea pentru a fi cat mai pertinenta si punctuala, am intrebat daca a sprijinit prin pozitia pe care o avea, activitatea derulata de DNA si DGA cu privire la acest dosar, martorul a evitat din nou un raspuns clar, afirmand ca:

Sprijinul meu in acest dosar se refera la faptul ca am pus in aplicare aceste planuri de masuri si aceste planuri de actiuni.Aceste planuri de actiuni si de masuri erau semnate de mai multe institutii dintre care SRI, DGA ,DGIPI, Politia Romana, Politia de Frontiera, DNA.”

Trebuie facuta urmatoarea precizare.Acele planuri de actiuni si planuri de masuri la care martorul face referire trebuie sa fie intocmite in acord  cu prevederile legale, iar sarcinile care le-au revenit sefilor de la nivelul IGPF, IJPF si sectoare trebuie sa fi fost indeplinite fara incalcarea legii.

O alta intrebare punctuala la care martorul evita un raspuns punctual este  aceea daca a avut vreo legatura cu detasarea lui Dragomir de la SPF Deta la SPF Moravita, raspunsul fiind :

Competenta de numire a personalului de la un sector la altul revenea inspectoratelor judetene.”

Mai departe, martorul a fost intrebat daca a efectuat interventii directe , la nivelul structurilor teritoriale ale IJPF Timis , pentru a sprijini legenda influentei pe care investigatorul Voda , pretindea , in fata colegilor, ca o are la cel mai inalt nivel in stat, inclusiv la nivel IGPF?

“Nu am avut vreo influenta si nu am efectuat interventii directe pentru a sprijini activitatea desfasurata de Voda.”

De asemenea, a fost intrebat daca a solicitat telefonic sefului SPF Moravita Saptebani Cristian sa revoce ordinul pe care acesta il daduse cu privire la scoaterea lui Voda din vama Moravita si trecerea acestuia la zona verde , dupa ce acesta anterior dispusese aceasta masura ca urmare a sesizarii repetate legate de implicarea lui Voda in contrabanda cu tigari prin PTF Moravita.

“Nu am intervenit la Saptebani pentru a revoca ordinul de mutare a lui Voda din vama la zona verde.”

In finalul audierii, plecand de la afirmatiile martorului ca mutarile de personal reveneau competentei sefului de inspectorat sau de sector, am adresat o intrebare punctuala, la care un raspuns pertinent nu putea fi decat cu  “da” sau “nu” , astfel :

Ati dat vreodata vreo dispozitie catre SPF Moravita prin care sa mutati politisti de pe o tura pe alta ?

“Era un punct din acel plan de masuri cu privire  la rotirea personalului in interiorul sectorului sau inspectoratului judetean .”

Desi instanta a apreciat ca martorul a raspuns deja la aceasta intrebare,  am adresat din nou intrebarea daca personal a dat vreo dispozitie catre SPF Moravita de mutarea a sase agenti de la o tura la alta. Raspunsul a fost urmatorul:

Tocmai am raspuns si s-a consemnat.

Instanta a fost de aceeasi parere.

Eu personal nu am inteles din raspunsul martorului daca a dat sau nu vreo dispozitie catre SPF Moravita.

Dar pentru a intelege mai bine aceste ultime intrebari si raspunsuri, iata cum s-au derulat evenimentele sus-amintite.

In data de 12 ianuarie 2011 seful SPF Morvita, Saptebani Cristinel, in cursul unei ture de zi  mi-a ordonat sa nu-l mai planificat pe Voda sa lucreze in punct, ci la zona verde. A doua zi, m-am intalnit cu Voda si i-am relatat ce imi ordonase Saptebani. Acesta mi-a spus ca anumiti oameni  de pe tura l-au informat pe Saptebani ca el da drumul la tigari in tara si ca urmare “o sa-i zboare de pe tura” .Aceasta discutie a fost in jurul orei 16.00, dupa care, in drum spre serviciu, in jurul orei 18.00, Voda mi-a spus ca ” am  sunat la Bucuresti  si i-am zis  sa ma scape de astia, acum, chiar din seara asta”.Ajunsi la Moravita, in timp ce efectuam pregatirea turei de serviciu, in sala a intrat adjunctul sefului de sector Tudorica Marian, care mi-a adus o dispozitie a sefului IGPF Buda Ioan, prin care dispunea mutarea a sase agenti de la tura condusa de mine, la alte ture de serviciu.Dupa ce am prelucrat aceasta dispozitie cu personalul turei, in sala a intrat seful de sector Saptebani, care mi-a ordonat sa nu-l planific pe Voda sa execute misiuni in PTF.Voda a cerut permisiunea sa iasa ca sa dea un telefon, revenind dupa mai putin de un minut.Imediat dupa ce Voda a revenit in sala, a sunat telefonul lui Saptebani .Dupa acest telefon, care a durat mai putin de 2 minute, Saptebani a revocat ordinul cu privire la Voda, spunandu-mi “poti sa-l planifici unde vrei”.La aceste evenimente a asistat tot personalul turei de serviciu.

Cand a fost audiat ca martor, Saptebani a declarat ca persoana care l-a sunat a fost chiar seful IGPF Buda Ioan, care i-a transmis ca Voda are relatii pana la presedentie.Cu privire la acest moment, investigatorul Voda a declarat cu ocazia audierii, ca el l-a sunat pe procurorul de caz, dupa ce initial  negase ca ar fi dat vreun telefon. Chestorul Buda Ioan a declarat ca nu l-a sunat pe Saptebani pentru a revoca ordinul.Este putin probabil ca Saptebani sa fi fost sunat de catre procurorul de caz.

Ii revine instantei  sarcina sa stabileasca cine minte si cine spune adevarul cu privire la acest eveniment, in contextul in care seful IGPF Buda Ioan a declarat : “Nu am avut vreo influenta si nu am efectuat interventii directe pentru a sprijini activitatea desfasurata de Voda” .

Instanta, in exercitarea rolului activ privind aflarea adevarului, ar fi trebuit sa puna in vedere martorului sa raspunda punctual la intrebarile formulate , printr-0 confirmare sau infirmare, pentru ca instanta sa poata aprecia daca ceea ce eu am invocat este real sau nu, si anume existenta unei provocari, ca urmare a folosirii unei strategii de catre DNA, pusa in aplicare cu sprijinul conducerii de la nivelul  IGPF si IJPF Timis .

In luna ianuarie acestui an , in dosarul privind vama Siret, dosar instrumentat de catre DNA in aceeasi perioada cu dosarul Moravita, a fost audiat fostul sef al IJPF Suceava, cms. sef Gheorghe Ieremie.Declaratia acestuia ridica numeroase intrebari privind modul in care DNA, structura centrală, a gestionat situaţia precum si intinderea implicarii sefului IGPF in aceasta operatiune.

Gheorghe Ieremia a marturisit ca, imediat ce Madalin Ionescu  (investigator sub acoperire) a fost numit sef al PTF Siret, a primit un telefon de la seful sau direct , chestorul sef Buda Ioan, seful IGPF. Acesta relateaza:

„M-a sunat sa-mi comunice o lista cu opt-zece nume de agenţi pe care urma sa-i trimit in PTF Siret pentru a-si desfasura activitatea. Erau perechi de cate doua persoane, seful de grupa si adjunctul. Era pentru prima data in cariera mea cand mi s-a intamplat ca seful IGPF sa sune pentru a numi personal oameni in functie si de aceea nu mi s-a parut normal. La fel de mirat am fost si cand mi-a transmis imperativ: <Este dispoziţia mea, oricine intreaba, inclusiv cei de la presa, şi trebuie respectata>”

Tot seful IGPF, chestorul-şef Ioan Buda, a facut recomandari si despre cel de-al doilea agent sub acoperire, Gabriel Preda.A fost recomandat de chestorul Buda ca nepot al senatorului Preda, a aratat fostul şef al IJPF Suceava.


Urmărește

Get every new post delivered to your Inbox.

Join 116 other followers